Vrei să călătorești cu animalul de companie în Uniunea Europeana? Ce trebuie să știi

Câine
Câine

Se apropie momentul plecării în vacanță și nu ai cu cine să-și lași animalul de companie sau nu vrei să te desparți de el. Ce poți face?

Una din variante ar fi să-l iei cu tine, dar ce te faci atunci când trebuie să călătorești într-un alt stat membru al UE. Pentru situațiile de genul acesta există reguli clare atât la nivel european, cât și în fiecare stat în parte. Centrul European al Consumatorilor — ECC Romania îți arată care sunt regulile generale pe care trebuie să le respecți.

Care sunt condițiile pentru a călători cu un animal de companie în UE?

- În primul rând, animalul tău de companie trebuie să fie mai mare de 3 luni. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că animalul de companie trebuie vaccinat împotriva rabiei, iar acest lucru este posibil după vârsta de 3 luni.

- Dacă animalul tău de companie este câine, pisică sau dihor, trebuie să deții un pașaport UE pentru animalele de companie eliberat de un veterinar autorizat în acest sens de autoritatea competentă. Acest pașaport certifică faptul că animalul tău de companie a fost vaccinat împotriva rabiei cu mai mult de 21 de zile și cu mai puțin de 1 an înainte de data plecării . În unele state membre sunt necesare și alte tratamente aplicate animalului de companie, pentru a fi permisă intrarea, precum deparazitarea.

- Tot pentru câini, pisici și dihori este nevoie ca animalul să poată fi identificat cu un microcip. Pentru animalele care au fost tatuate pentru identificare până în anul 2011, acestea pot intra într-un alt stat membru (cu excepția Marii Britanii, Irlandei și Maltei) fără a fi nevoie de microcip , dacă acel tatuaj este clar și lizibil.

- Pentru alte animale de companie este posibil să ți se ceară un certificat de sănătate emis de un veterinar.

Transportul cu mașina proprie

Asigură-te că animalul de companie este securizat și că nu reprezintă un risc pentru sine sau pentru tine. Câinii ar trebui transportați securizați cu o centură sau într-o cutie adecvată pentru transport. Tot într-o cutie specială ar trebui transportate și animalele mici.

Evită să călătorești pe caniculă și nu-ți lăsa animalul de companie singur în mașină. Dacă plănuiești o călătorie mai lungă, ar fi bine să-ți obișnuiești animalul de companie dinainte cu mașina și cutia de transport.

Transportul cu trenul

Fiecare companie feroviară își poate stabili propriile reguli privind transportul animalelor de companie. De obicei, animalele mici trebuie ținute în cutii pentru transport, iar câinii trebuie ținuți în lesă și să poarte botniță.

În unele cazuri chiar și animalul tău de companie va trebui să aibă bilet de tren. Pentru mai multe informații, contactează compania feroviară înainte de călătorie.

Transportul cu avionul

Călătoria cu avionul poate fi mai rapidă, dar este un pic mai complicat. Fiecare companie aeriană își poate stabili propriile reguli. Unele companii îți vor solicita să declari că vrei să călătorești cu animalul de companie în timpul procesului de rezervare. Alte companii acceptă să fie informate asupra acestui fapt și mai târziu, dar impun anumite termene limită. În sfârșit, există și companii care refuză transportul animalelor de companie sau care acceptă doar anumite animale.

Cele mai multe companii aeriene fac excepții pentru câinii de asistență și ghidare și le permit călătoria în cabina pasagerilor, chiar dacă nu întrunesc mărimea și greutatea necesare. Trebuie însă să ții minte că spațiul pentru acești câini este limitat și să anunți compania din timp. În general, călătoria cu un animal de companie în avion necesită o cutie de transport care să îndeplinească mai multe condiții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel