€ 5.0963
|
$ 4.3286
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.3286
 

Vrancea: Bărbat căutat de autorităţile italiene pentru trafic de minori, prostituţie şi furt calificat, depistat de poliţişti

Vrancea: Bărbat căutat de autorităţile italiene pentru trafic de minori, prostituţie şi furt calificat, depistat de poliţişti
 

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Ploscuţeni, căutat la nivel european de autorităţile italiene pentru infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor, trafic de minori, prostituţie şi furt calificat, a fost depistat de poliţişti cu ocazia unor activităţi specifice, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"La data de 14 septembrie, ora 18,00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Adjud, cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Ploscuţeni, care figura în bazele de date cu 'semnalarea arestare în vederea extrădării'. Pe numele bărbatului, autorităţile italiene au emis, la data de 19 aprilie, două mandate europene de arestare, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor şi trafic de minori, precum şi prostituţie şi furt calificat", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit sursei citate, faptele ar fi fost comise în anul 2007, în Italia.

Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti în baza ordonanţei emise de Parchetul Curţii de Apel Galaţi, fiind prezentat, duminică, în faţa instanţei, care a dispus arestarea provizorie pe o perioadă de 15 zile, în vederea extrădării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Care este filmul anului 2025?
1. Mission: Impossible – The Final Reckoning
2. Superman (2025)
3. Captain America: Brave New World
4. Thunderbolts
5. The Fantastic Four: First Steps
6. Snow White
7. The Naked Gun
8. Anaconda
9. The Running Man Sinners
10. Sinners
Trimite răspunsul
x close