Ministrul Turismului, Bogdan Trif a susținut o declarație de presă prin care a precizat principalele măsuri care vor fi implementate în perioada următoare.
"Prin noile măsuri care au intrat în vigoare astăzi, Guvernul a dovedit că turismul reprezintă cu adevărat o prioritate pentru actul de guvernare. Scăderea taxei pe valoarea adăugată la 5% reprezintă un sprijin real dat industriei. Este o măsură menită să susțină dezvoltarea turismului prin stimularea investițiilor în acest domeniu. Cota de TVA de 5% a fost extinsă pentru întreg sectorul de turism, pentru servicii precum cazarea în regim hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. De aceeași cotă redusă beneficiază și serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea, precum și bazele sportive utilizate în scop turistic. Această măsură a fost bine primită de industrie și sper că hotelierii și ceilalți patroni din domeniu își vor organiza activitatea în așa fel încât această reducere de TVA să se simtă și în buzunarul consumatorului final, principala noastră preocupare fiind, de altfel, turistul român.
REDEVENȚE: O altă măsură care vine în întâmpinarea stimulării investițiilor în turismul balnear presupune eliminarea redevențelor pentru utilizarea apelor geotermale și apei minerale naturale utilizate pentru consumul publicului.
Eliminarea redevenței va contribui la creșterea încasărilor pentru operatorii economici din domeniu, ceea ce se va traduce în investiții în întreținerea și dezvoltarea structurilor turistice. Într-un final, cei care vor beneficia de aceste măsuri vor fi turiștii care vor avea parte de servicii de o calitate superioară, fără să fie nevoie de o creștere a tarifelor.
VOUCHERE DE VACANȚĂ
În acest an, sectorul turistic a beneficiat de o măsură care a adus încasări, dar și cifre record cu privire la numărul de turiști. Vorbim de voucherele de vacanță de care au beneficiat 1,2 milioane de români angajați ai instituțiilor de stat sau ai societăților în care statul este acționar unic sau majoritar. Valoarea unui voucher este de 1450 de lei pentru fiecare beneficiar.
Așa cum știți, aceste vouchere au fost scutite de plata CAS și CASS și au fost impozitate doar cu 10%. (impozit pe venit).
Această măsură a fost apreciată de mediul privat care a și solicitat să o menținem și pe viitor. Efectul pozitiv s-a văzut. Numărul de turiști a crescut anul acesta, principalul motor al creșterii fiind acordarea acestor voucherele de vacanță care se pot folosi doar pe teritoriul României.
De asemenea, acordarea voucherelor de vacanță a scos la lumină, din economia neagră, spații de cazare. Am avut cereri pentru autorizații ale unităților de cazare în creștere în medie cu aproximativ 10% față de anul trecut. Recordul a fost înregistrat în județul Maramureș, în luna mai a anului 2018, raportat la aceeași lună a anului 2017, cu o creștere de 600%.
Pentru că este o măsură care și-a dovedit eficacitatea, Guvernul a luat decizia ca voucherele de vacanță să fie acordate și anii viitori.
LEGEA TURISMULUI
Legea Turismului a fost definitivată de către Ministerul Turismului. A fost trimisă către avizare interministerială și va fi adoptată cât mai curând.
Actualizează legislația, într-un domeniu dinamic, în care legislația e veche și de 20 de ani. Reduce numărul actelor normative din domeniu și simplifică procedurile pentru mediul privat.Până acum, sectorul turistic nu a beneficiat de o lege sectorială.
Principalele prevederi ale legii turismului sunt:
CREAREA OMD-urilor
Organizațiile de management al destinațiilor sunt o formulă de asociere între autoritățile publice locale și mediul privat prin care se vor stabili prioritățile de marketing și promovare ale destinației turistice. Taxele speciale percepute de autorități de la hotelieri și de la ceilalți operatori economici în turism vor fi utilizate în cadrul acestui organism, autoritățile publice locale având posibilitatea să completeze bugetul și cu alte sume.
SIEATR
Legea Turismului Prevede crearea unui SISTEM INFORMATIC DE EVIDENȚĂ A ACTIVITĂȚII DE TURISM DIN ROMÂNIA. Trebuie implementat cât mai rapid acest sistem de colectare de date pentru că este dificil să stabilești o strategie de dezvoltare de orice fel dacă nu ai date clare, în timp real, despre domeniul pe care îl administrezi. Sistemul va aduna informații despre turiști, agenții de turism, structuri de cazare, circuite și obiective. Trebuie subliniat că Ministerul Turismului nu devine colector de date personale
DESCENTRALIZAREA
Transferul de competențe de la nivel central la nivel local.
Este obligatoriu să transferăm parte din decizie către autoritățile publice locale, astfel că, prin această lege, atestarea ghizilor de turism, clasificarea unităților de cazare, omologarea pârtiilor și a traseelor turistice, autorizarea plajelor, avizarea documentațiilor tehnice privind construcțiile să fie emise de autoritățile locale. Ministerul Turismului va continua activitățile de licențiere a agențiilor de turism, de acreditare a centrelor de informare turistică și de atestare a stațiunilor turistice.
Ministerul Turismului va asigura, timp de minimum 1 an, training și consultanță pentru persoanele din cadrul Consiliilor Județene care vor fi responsabile de turism și care vor asigura emiterea acestor acte de reglementare.
DREPTUL DE PREFERINȚĂ
Am inclus în legea turismului și dreptul de preferință al hotelierilor care vor avea prioritate la închirierea de plaje pe litoral dacă au spații de cazare cu deschidere la plajă. Pentru că nu a existat până acum această prevedere în legislație, pe litoral sunt încă hoteluri care nu au plajă, chiar dacă sunt în vecinătatea acesteia, pentru că anumiți operatori le-au închiriat. Dreptul de preferință va acționa ca un criteriu de departajare în cazul ofertelor financiare egale. Este un lucru normal, astfel încât hotelierii să aibă o ofertă completă pentru atragerea turiștilor.
STRATEGIA INTEGRATĂ ÎN TURISM
Pentru prima dată, vom avea o strategie integrată de dezvoltare în turism care va fi aprobată printr-un act normativ până la sfârșitul anului. Strategia este întocmită de experți ai Băncii Mondiale, alături de specialiști ai Ministerului Turismului și ai Secretariatului General al Guvernului. Mediul privat a fost implicat în mod direct în acest proiect, iar toate punctele de vedere au fost înglobate în actul care urmează să fie definitivat. Este important să avem o strategie cum au toate țările cu un turism dezvoltat și să nu mai facem turism după ureche.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu