Vosganian, prima reacţie după citirea moţiunii de cenzură: Sunt multe răspunsuri de dat

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Varujan Vosganian reacţionează după citirea, în Parlament, a textului moţiunii de cenzură la adresa Guvernului Orban. 

"Mi s-a părut că, în ciuda unor exagerări și tușe firești în astfel de situații, textul moțiunii de cenzură este destul de bine scris. Guvernul are multe răspunsuri de dat", a transmis, într-un mesaj publicat pe Facebook, deputatul ALDE Varujan Vosganian.

Moțiunea de cenzură „Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată”, inițiată de 205 parlamentari, a fost depusă luni, a anunțat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

„Am depus moțiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluții pe care toți românii le așteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toții – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia și au prăbușit nivelul de trai al românilor”, a declarat Marcel Ciolacu. El a mai spus că negociază pentru susținerea moțiunii cu toate formațiunile parlamentare, mai puțin cu PNL și PMP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel