Vladimir Putin a declarat că SUA au înşelat Rusia 'grosolan şi fără neruşinare' în timpul crizei din Ucraina.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri SUA că au înşelat 'grosolan şi fără neruşinare' Rusia în timpul crizei din 2014 în Ucraina, când, pe de o parte, au cerut Moscovei să exercite influenţă ca Viktor Ianukovici să nu recurgă la armată împotriva manifestanţilor de la Kiev, iar, pe de altă parte, au furnizat 'sprijin deplin' pentru înlăturarea de la putere a fostul preşedinte ucrainean, într-un interviu publicat miercuri şi citat de dpa şi RIA Novosti.
SUA au cerut Rusiei să facă tot ce-i stă în putere pentru ca preşedintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, să nu utilizeze armata pentru a suprima o mişcare de protest în creştere, a declarat Putin în cadrul filmului 'Ordinea Mondială 2018', care se bazează de fapt pe mai multe interviuri realizate de propagandistul Kremlinului, Vladimir Soloviov.
La o zi după cererea SUA către Rusia la sfârşitul lunii februarie 2014, Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere, a adăugat preşedintele rus, menţionând că SUA le-a furnizat 'sprijin complet celor care au comis lovitura de stat'.
'Ei bine, măcar dacă ar fi telefonat, dacă ar fi făcut ceva, dacă ar fi spus ceva. Măcar de-ar fi spus: ştiţi, există un astfel de lucru ca excesul celui care execută, dar noi nu ne-am dorit ca situaţia să evolueze în acest mod şi vom face totul pentru a aduce lucrurile în albia lor firească', a afirmat preşedintele rus, potrivit căruia Statele Unite nu au înşelat niciodată Rusia atât de 'grosolan şi fără neruşinare'.
Putin, care candidează pentru al patrulea mandat în alegerile din 18 martie, a sugerat că aşa cum Rusia nu se amestecă în relaţia SUA cu Canada, aşa şi SUA nu ar trebui să amestece în relaţiile sale cu Ucraina. În acest context, preşedintele rus a mai spus că SUA au orchestrat 'revoluţia din Maidan' de la Kiev şi, prin urmare, este obligată să sprijine autorităţile actuale ucrainene.
Lovitură de stat orchestrată de Occident
Viktor Ianukovici a fost destituit prin votul parlamentului în timpul mişcării de protest, care cerea relaţii mai strânse cu Occidentul. Rusia a denunţat în mod repetat înlăturarea acestuia de la putere ca pe o lovitură de stat orchestrată de Occident, aminteşte dpa.
După înlăturarea lui Ianukovici şi venirea forţelor prooccidentale la putere la Kiev, Rusia a ripostat prin anexarea Crimeii (sudul Ucrainei), unde se află baza Flotei ruse din Marea Neagră, şi prin sprijinirea insurecţiei separatiste din Doneţk şi Lugansk, două regiuni din estul teritoriului ucrainean ce se învecinează cu Rusia.
[citeste si]
Peste 10.000 de persoane au murit în conflictul din Donbas care durează de patru ani între trupele guvernamentale şi rebelii separatişti sprijiniţi de Rusia, conform estimărilor ONU. Putin, care i-a reprezentat pe rebeli la negocierile de pace internaţionale, ignoră afirmaţiile că Moscova alimentează conflictul furnizând sprijin militar separatiştilor.
Şi în acest interviu, Putin a negat existenţa trupelor ruse în zona de conflict din estul Ucrainei. În 2017, presa ucraineană informat că 30 de militari ai armatei ruse au fost condamnaţi în Ucraina pentru război de agresiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu