Urmărește emisiunea live


Vladimir Putin nu merge la Adunarea Generală ONU din septembrie şi nici nu participă video

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, a decis să nu participe la Adunarea Generală a ONU din luna septembrie. 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va merge la New York pentru a participa la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU din septembrie şi nu intenţionează să vorbească nici măcar prin link video, a declarat secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov.

"Nu. Nu există planuri de călătorie sau de a lua cuvântul în cadrul sesiunii" - a declarat reprezentantul Kremlinului, răspunzând la o serie de întrebări în acest sens.

Rusia, totuşi, participă prin Serghei Lavrov

Săptămâna la nivel înalt a Adunării Generale a ONU va avea loc la New York, unde este sediul organizaţiei, în perioada 20-26 septembrie. În mod tradiţional, la acest eveniment, care deschide noua sesiune anuală a AG ONU, participă preşedinţi, premieri şi miniştri.

Delegaţia rusă din acest an va fi condusă de ministrul de externe, Serghei Lavrov. O dispoziţie în acest sens a preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost publicată, luni, pe portalul de internet al informaţiilor juridice. Pe lângă Lavrov, din delegaţia Rusiei vor facce parte adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Verşinin, preşedintele Comitetului pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei, Grigori Karasin, reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse pe lângă ONU la New York, Vasili Nebenzia, şi preşedintele Comitetului pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat, Leonid Sluţkii.

De asemenea, la Adunarea Generală a ONU vor merge şi cinci directori ai unor departamente de profil din cadrul MAE rus: pentru cooperarea umanitară şi drepturile omului; pentru neproliferarea şi controlul armelor; pe probleme legate de noile provocări şi ameninţări; Departamentul Organizaţiilor Internaţionale şi Departamentul Juridic. Ministerul rus de Externe a fost însărcinat să aprobe componenţa consilierilor, experţilor şi a personalului tehnic necesar, scrie Rador. 

Vladimir Putin a demis șase generali ai armatei ruse, conform serviciilor britanice de informații

Şase ofiţeri de rang înalt ai armatei ruse se crede că au fost destituiţi de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape şase luni, potrivit serviciilor de informaţii britanice, citate de DPA şi Focus.

Performanţa slabă a forţelor armate în timpul invaziei a costat scump conducerea militară rusă, ceea ce a dus la destituirea probabilă a cel puţin şase comandanţi ruşi, a declarat duminică Ministerul britanic al Apărării în buletinul său zilnic despre frontul din Ucraina, în baza informaţiilor serviciilor sale secrete.

De la începutul invaziei, potrivit ministerului citat, şi-au pierdut funcţiile comandanţii forţelor ruse din districtele militare Est şi Vest.

În districtul militar Est a fost concediat general-colonelul Aleksandr Ceaika în luna mai. General-colonelul Aleksandr Juravliov, care a comandat Districtul militar Vest din 2018, nu a mai participat la festivităţile dedicate Zilei Marinei Ruse din Sankt Petersburg la 31 iulie, conform Focus.

Potrivit serviciilor de informaţii britanice, cel mai probabil Juravliov a fost înlocuit de general-locotenentul Vladimir Kocetkov. Presa rusă a menţionat numele lui Kocetkov în legătură cu acest eveniment, numindu-l comandant interimar al districtului militar respectiv. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel