Vladimir Putin îi transmite ''sincere condoleanţe'' lui Joe Biden

Vladimir Putin îi transmite ''sincere condoleanţe'' lui Joe Biden / Foto: Pixabay
Vladimir Putin îi transmite ''sincere condoleanţe'' lui Joe Biden / Foto: Pixabay

Vladimir Putin îi transmite ''sincere condoleanţe'' lui Joe Biden.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică sincere condoleanţe omologului său american, Joe Biden, după tornadele care au cauzat moartea a cel puţin 83 de persoane în Statele Unite, a anunţat Kremlinul într-un comunicat, relatează Agerpres, citând  AFP.

În Rusia, împărtăşim durerea celor care i-au pierdut pe cei dragi (...). Sperăm că răniţii îşi vor reveni şi consecinţele dezastrului vor fi depăşite, a afirmat preşedintele rus Putin într-o telegramă către omologul său american Biden.

Cel puţin 83 de morţi, sute de case complet distruse şi mormane uriaşe de moloz reprezintă bilanţul provizoriu din noaptea de sâmbătă spre duminică în Statele Unite după trecerea prin centrul şi sudul ţării a unei serii de tornade de o violenţă neaşteptată.

Preşedintele american Joe Biden a deplâns "una dintre cele mai devastatoare serii de tornade" din istoria Statelor Unite şi a spus că ravagiile provocate de aceste fenomene meteorologice reprezintă "o tragedie inimaginabilă". În total, cel puţin 83 de decese au fost confirmate până în prezent în cinci state americane.

Joe Biden, acord cu Vladimir Putin pe tema Ucrainei, anunță Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden au căzut de acord să poarte mai multe convorbiri pe fondul tensiunilor din cauza comasării de trupe ruse la graniţa cu Ucraina, a anunţat duminică Kremlinul, care a adăugat că lui Putin i-ar plăcea să se întâlnească şi în persoană cu liderul de la Casa Albă, transmite Reuters.

Potrivit Kremlinului, cei doi şefi de stat şi-au exprimat dorinţa de a continua discuţiile cu prilejul videoconferinţei din 7 decembrie care s-a axat pe relaţiile Est-Vest, aflate la cel mai de jos nivel de la încheierea Războiului Rece şi care sunt în prezent încordate din cauza mobilizării de trupe ruse în apropierea Ucrainei.

Biden a profitat de videoconferinţă pentru a-l avertiza pe Putin că Occidentul va impune "măsuri ferme de ordin economic şi de altă natură împotriva Rusiei dacă aceasta invadează Ucraina, în timp ce Putin a cerut garanţii că NATO nu-şi va continua extinderea către est. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel