Vladimir Putin i-a propus un compromis lui Bashar al-Assad

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri că bombardamentele aeriene efectuate de avioane rusești în Siria au avut o amploare limitată. Liderul de la Kremlin a precizat că omologul său sirian, Bashar al-Assad, dă dovadă de flexibilitate și se arată deschis unui compromis cu privire la viitorul țării sale.

Vladimir Putin, care a făcut această declarație la Kremlin, după primele raiduri aeriene efectuate de aviația rusească, obținuse în cursul dimineții acordul Consiliului Federației (Camera Superioară a Parlamentului Rus) pentru lansarea raidurilor împotriva pozițiilor jihadiștilor din Statul Islamic, în Siria, pentru a sprijini Damascul.

”O soluție definitivă pe termen lung nu este posibilă în Siria decât pe baza unei reforme politice și pe baza unui dialog între forțele normale ale țării”, a spus președintele rus în fața presei.

[citeste si] 

”Știu că președintele Assad înțelege asta și că este pregătit pentru un astfel de proces. Sperăm că el va fi activ și flexibil și că va fi dispus la un compromis în numele țării sale și al poporului său”, a continuat liderul de la Kremlin, citat de Agerpres.

Ministerul rus al Apărării a precizat că bombardamentele efectuate miercuri au vizat echipamente militare, instalații de comunicații, depozite de arme, de muniții și de carburant aparținând Statului Islamic.

În cursul unei reuniuni a Guvernului, Vladimir Putin a estimat că ”singurul mijloc de a combate terorismul internațional este să se acționeze în mod preventiv”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel