Urmărește emisiunea live


Vladimir Putin: Criza economică din Rusia va dura, în cel mai pesimist scenariu, 2 ani

Rusia se află în cea mai grea situație economică de când Vladimir Putin a venit la putere, însă liderul de la Kremlin consideră că țara își va relua creșterea economică în doi ani, în cel mai rău caz. 

O ieşire din criză este "inevitabilă", în primul rând pentru că economia mondială continuă să crească, a explicat preşedintele, în deschiderea conferinţei sale anuale de presă, susținută, joi, în faţa a peste o mie de jurnalişti ruși și străini, potrivit Mediafax.

"În cazul celui mai nefavorabil scenariu pentru conjunctura internaţională, situaţia poate dura doi ani, dar se poate corecta înainte", a declarat el.

"Vom folosi măsurile pe care le-am utilizat cu succes în 2008", a explicat el, fără a-şi detalia viziunea privind evoluţia situaţiei, considerând că este posibilă o atât revenire a rublei, cât şi o nouă depreciere şi subliniind "numeroşii factori de incertitudine".

În acelaşi ton, preşedintele, mai popular decât oricând, a asigurat că programele sociale (creşterea pensiilor şi salariilor funcţionarilor) vor fi menţinute, dar că Guvernul va fi probabil constrâns să reducă unele cheltuieli sociale în funcţie de evoluţia situaţiei.

"Situația economică din Rusia e în mod clar cauzată de factori externi, mai cu seamă prețul petrolului. Cred că Banca Centrală și guvernul iau măsurile adecvate. Dacă situația se va înrăutăți, va trebui să ne schimbăm planurile. Va trebui să tăiem anumite cheltuieli. Dar revenirea economiei este inevitabilă. Creșterea economiei globale va continua, și economia noastră își va reveni", a precizat Putin, care a punctat că președintele este responsabil pentru tot ce se întâmplă în Rusia, inclusiv pentru forțele armate.

Întrebat despre dependența economiei ruse de exporturile de hidrocarburi și despre posibilitatea de a se folosi de actuala criză pentru a restructura economia, Vladimir Putin a răspuns că este un proces dificil, dar posibil printr-o ameliorare a mediului de afaceri. El a mai spus că prețul în cădere al petrolului cere în mod inevitabil o restructurare a economiei ruse. Totuși, a subliniat Vladimir Putin, birocrația rusă înseamnă nimic în comparație cu cea europeană.

Mihail Kasianov: Zilele lui Vladimir Putin la Kremlin sunt numărate
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel