Vladimir Putin avertizează SUA

Vladimir Putin a declarat, marți, că o eventuală decizie a SUA de a furniza Ucrainei arme defensive va alimenta conflictul din estul acestei țări și i-ar putea determina pe separatiștii proruși să-și extindă operațiunile militare acolo, transmite agenția Reuters.

Ideea unei posibile livrări de astfel de arme pentru Ucraina — respinsă de fosta administrație a președintelui american Barack Obama — a fost evocată luna trecută de secretarul american al apărării Jim Mattis, în timpul unei vizite la Kiev.

Răspunzând unei întrebări pe acest subiect la un briefing de presă organizat la Xiamen (China) în timpul summitului BRICS, președintele Putin a spus că Washingtonul decide cui vinde sau oferă arme, dar a dezaprobat o astfel de mișcare.

[citeste si]

Livrarea de arme către o zonă de conflict nu ajută eforturile de pace, ci doar agravează situația, a indicat liderul de la Kremlin. O asemenea decizie nu va schimba situația, în schimb numărul victimelor va crește, a continuat el, sugerând apoi că separatiștii din estul Ucrainei ar putea răspunde prin intensificarea campaniei lor militare.

Autoproclamatele republici (din estul Ucrainei) au arme destule, inclusiv unele capturate de la partea adversă (...) Este greu de imaginat cum vor răspunde (...) Probabil vor desfășura arme în alte zone de conflict, a mai menționat Putin în declarația despre care agenția Reuters notează că poate fi interpretată drept o amenințare voalată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel