Vladimir Putin, acuzat că a ordonat asasinarea spionului KGB Alexandr Litvinenko

Alexandr Litvinenko, fostul ofiţer KGB, a fost otrăvit la Londra în urmă cu nouă ani. Justiţia britanică a început audierile publice.

În prima zi, în faţa magistraţilor s-a citit un mesaj scris de Alexandr Litvinenko pe patul de moarte, în care îl acuza direct pe Vladimir Putin că i-ar fi ordonat asasinarea.

Alexandr Litvinenko, spionul KGB, devenit un critic al Kremlinului, a murit în noiembrie 2006, otrăvit cu poloniu radioactiv. Anchetatorii cred că otrava îi fusese administrată de un fost coleg din KGB şi un alt cetăţean rus, cu care s-a întâlnit într-un hotel londonez. După nouă ani, văduva lui Litvinenko a obţinut deschiderea anchetei.

Când a aflat că nu mai avea mult de trăit, Alexandr Litvinenko nu a avut nicio îndoială că era victima preşedintelui Vladimir Putin, căruia i-a adresat un mesaj acuzator de pe patul de moarte.

Avocații au spus că Alexandr Litvinenko a primit, în 1997, ordinul să ucidă un om de afaceri, adversar al Kremlinului. A refuzat şi a fost chemat în faţa lui Vladimir Putin, abia numit şef al serviciului secret. Ei susţin că Putin însuşi se foloseşte de crime pentru a rămâne la putere, scrie Antena 3.  Unul dintre avocați a mai spus că un sector semnificativ al criminalităţii organizate din Rusia este organizat direct din birourile Kremlinului și că Rusia lui Vladimir Putin este un stat mafiot.

Prima zi de audieri a dezvăluit şi un alt fapt tulburător: Litvinenko nu a fost otrăvit o singură dată ci de două ori, cu acelaşi element radioactiv. Cei doi suspecţi vor fi audiaţi printr-o legătură video, deoarece Moscova refuză extrădarea lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel