Vlădan Jr. îi devansează pe procurori. A demarat procedura de succesiune

vladan jr
vladan jr

Fiul coafezei ucise de soțul ei în incinta unității din Dorobanți, Bogdan Vlădan, nu vrea să plătească pentru drama provocată de tatăl său și a demarat procedura de succesiune, pentru ca averea părinților săi să nu ajungă sub sechestrul procurorilor.

Cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale, Bogdan Vlădan a demarat procedurile de succesiune, imediat ce a intrat în posesia certificatului de deces, susțin jurnalișrii de la CanCan.

Potrivit aestora, Vlădan Jr. a vizitat un notar public pentru a-i solicita deschiderea procedurii de succesiune, care durează, de obicei, în jur de 30 de zile.

Averea familiei Vlădan însumează un etaj al unei vile din apropiere de Piaţa Unirii, de 180 de metri pătraţi, un apartament, trei automobile, un Renault aproape nou, un Mercedes Benz şi un Smart, modele mai vechi, în timp ce Florina Vlădan, deţinea şi patru hectare de teren în judeţul Prahova, dar şi o proprietate de 500 de metri pătraţi.

Veniturile lunare ale soților Vlădan erau, potrivit declaraţiei de avere depuse de agentul Vlădan, de 1.666 de lei, în cazul soțului, în timp ce soţia sa câștiga 1.800 de lei.

Bogdan Vlădan a luat această decizie, pentru a evita ca averea părinților săi să fie supuse sub sechestru pentru daunele victimelor, cum se procedează în astfel de cazuri.

Citește și:

Fiul lui Gheorghe Vlădan: Tata mi-a spus că mă iubește

Mărturii şocante în cazul criminalului de la Perla: “Era obsedat de nevastă-sa!”

Ce avere avea Gheorghe Vlădan împreună cu soţia sa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel