Vlad Lupan, ambasadorul Moldovei la ONU: Moldova istorică a ales să fie România

Crişan Andreescu / 18 ian 2017 / 16:47 Salveaza PDF Comentarii

Vlad Lupan, reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU,  a postat miercuri un mesaj pe pagina sa de Facebook, mesaj care, prin conținutul său,  îi atacă pe  novicii în materie de istorie că teritoriul actual al Republicii Moldova a fost rupt în 1812 de la Imperiul Otoman. Diplomatul moldovean precizează că  teritoriul a fost numit greșit 'Besarabskaia Gubernia' și că Principatul Moldovei a continuat să existe până în anul 1859, când principatele Moldovei, Munteniei și Ardealului s-au unit sub numele de România'.

"Lectie de baza de istorie, pentru incompetenti, din partea mea ca cetatean privat", este titlul postării diplomatului moldovean pe Facebook. 

"1. Principatul Moldovei, cu capitala la Iasi, a fost entitatea administrativa si unica entitate LEGALA in Imperiul Otoman de la care a fost rupta in 1812 o parte din Tara de Sus, Tara de Jos si Basarabia - partea respectiva a fost numita (gresit) Besarabskaia Gubernia, dupa zona de sud a regiunii.

2. Entitatea legala Principatul Moldovei a continuat sa existe si a decis in 1859 sa aleaga pe (Nota Bene, dvoishnishilor!) pe nobilul moldovean Alexandru Ion Cuza, ca si Principe atat a Moldovei, cat si a Valahiei, in ianuarie 1859, in urma razboiului din Crimeea(!), creand Principatele unite, cu capitala la Iasi si Bucuresti.

3. Principatele unite isi asuma numele de Romania, lupta de partea Rusiei si devin independente ca Romania, nume istoric pentru toate 3 regiuni - Dimitrie Cantemir, adorat de rusi si apologetii lor, a scris un „Hronicon a toată Țara Românească (care apoi s-u împărțit în Moldova, Munteniască și Ardealul) ...", D. Cantemir, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, in Operele Principelui Dimitrie Cantemir.

[citeste si]

4. Restul principatului Moldovei - o bucata rupta de casa, Gubernia rusa Bessarabia, a revenit doar temporar (si ramaine inca rupta de toata familia sa romana) la mama sa, Moldova, care era unica entitate legala care avea dreptul sa se numeasca Moldova, deci Romania istorica a lui Cantemir, Mihai Viteazu 1600 si copiii copiilor nostri.
Si punctum!"

Reacția diplomatului moldovean vine după ce președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a dăruit lui Igor Dodon, cu ocazia primei vizite a acestuia la Moscova, o hartă a Moldovei "istorice", pe care Dodon a prezentat-o marți presei ruse, spunând că 'jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc'.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23