Vizita vicepreşedintelui executiv al CE, Frans Timmermans, în România. Acesta se va întâlni cu Iohannis, dar și cu membri ai Guvernului

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, se va afla vineri, în vizită la Bucureşti, ocazie cu care va avea discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu membri ai Guvernului.

Totodată, va participa la un eveniment organizat de PSD cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la crearea primului partid social-democrat din România, informează Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Frans Timmermans va fi primit, la ora 13,00, la Palatul Victoria, de şeful statului.

Vicepreşedintele executiv al CE se va întâlni şi cu reprezentanţi ai Guvernului şi cu părţi interesate în vederea discutării Pactului verde european, urmând să aibă o întrevedere cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos. 

În cursul dimineţii, el va discuta cu mai mulţi miniştri şi deputaţi în Parlamentul European, printre care: ministrul Muncii, Marius Budăi; ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila; ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu; ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea; ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu; şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

De asemenea, Timmermans se va întâlni cu mai multe părţi interesate ale societăţii civile pentru a discuta despre acţiunile de combatere a schimbărilor climatice în România şi despre rolul Comisiei Europene.

El va ţine, totodată, un discurs în deschiderea conferinţei "130 de ani de la crearea primului partid social-democrat din România". 

130 de ani de la primul partid social-democrat din România

Partidul Social Democrat şi PES activists România organizează vineri în Bucureşti un eveniment prin care marchează 130 de ani de la crearea primului partid social democrat în România.

"Vineri, 31 martie, se sărbătoresc 130 de ani de la crearea primului partid social democrat în România. Partidul Social Democrat şi PES activists România organizează cu acest prilej un eveniment inedit prin care va fi evocată contribuţia substanţială a social-democraţilor români la dobândirea drepturilor sociale, promovarea justiţiei sociale şi a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi rolul hotărâtor pe care personalităţi istorice ale stângii l-au avut la înfăptuirea Marii Uniri, cât şi ulterior, prin eforturile realizate în vederea renaşterii democraţiei româneşti după Revoluţia din 1989, respectiv pentru aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană", se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel