Vizită Regală în Suedia: Principele Radu, primit de către Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei

Alteța Sa Regală Principele Radu va efectua, în zilele de 4-5 mai 2015, o vizită oficială în Regatul Suediei, aceasta fiind cea de-a cincea vizită externă a Familiei Regale a României, în acest an.

Vizita va avea loc în capitala țării, Stockholm și în orașul Uppsala, informează un comunicat publicat pe site-ul romanialegala.ro.

La vizită iau parte domnul George Octavian Burtoi, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și o delegație formată din reprezentanți ai unor producători agricoli din România.

În cadrul vizitei, Principele Radu va fi primit, la Palatul Regal, de către Majestățile Lor Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei.

De asemenea, Alteța Sa Regală va vizita Universitatea Suedeză de Științe Agricole din Uppsala, precum și Academia Regală Suedeză de Științe Agricole și Forestiere din Stockholm.

Ambasada României la Stockholm va găzdui un seminar cu tema promovării produselor agro-alimentare românești la care vor lua parte reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai producătorilor agricoli români.

În cursul vizitei, Principele Radu va avea întâlniri cu reprezentanți de seamă ai producătorilor agricoli suedezi, precum și cu personalități din societatea civilă suedeză. De asemenea, Alteța Sa Regală va participa, la ambasada României la Stockholm, la o recepție găzduită de Excelența Sa doamna ambasador Răduța Matache.

În ultimii 20 de ani, Familia Regală a României a vizitat Suedia de opt ori: Regele Mihai a fost la Stockholm în anii 1996, 2002 și 2006, la invitația Regelui Carl XVI-lea Gustaf; Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Suedia în 1996, 1997, 2002, 2005, 2006 și 2010, ultima vizită fiind în 2014, când Principele Radu și Principele Nicolae au efectuat o vizită cu caracter public în Suedia.

Regele Mihai a fost oaspetele Parlamentului și Guvernului Suediei în 2002, cu ocazia vizitei UE pe care a întreprins-o în sprijinul candidaturii României. Suveranii suedezi au efectuat o vizită de Stat în România, în anul 2003, în cadrul căreia au oferit un prânz Familiei Regale a României și au stat alături de Majestățile Lor și de Altețele Lor Regale la Dineul de Stat, organizat în București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel