Virusul ZIKA. Atenție, români! MAE publică lista țărilor vizate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români asupra riscului de infecţie cu Zika (ZIKV) în 28 de ţări şi recomandă celor care au călătorit recent în aceste zone şi prezintă simptome comparabile cu cele generate de această infecţie să se adreseze medicului.

Potrivit unui comunicat al MAE remis, joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că acest virus cu transmitere locală este prezent în: Barbados, Bolivia, Brazilia, Cap Verde, Columbia, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Fiji, Guyana Franceză, Guadelupe, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Maldive, Martinica, Mexic, Noua Caledonie, Panama, Paraguay, Puerto Rico, Saint Martin, Samoa, Insulele Solomon, Surinam, Thailanda, Venezuela.

MAE recomandă cetăţenilor români care se află sau doresc să călătorească în zone cu transmitere locală a virusului Zika măsuri de protecţie personală împotriva înţepăturii ţânţarilor (atât în incinte, cât şi în exterior, mai ales pe timp de zi - când este intervalul maxim de activitate a ţânţarului vector):

Când trebuie să vă adresați medicului

'Cetăţenii care prezintă simptome compatibile cu infecţia cu virus Zika în interval de trei săptămâni de la întoarcerea dintr-o zonă sau ţară afectată sunt sfătuiţi să se adreseze medicului şi să specifice dacă au călătorit recent în astfel de zone sau ţări', se precizează în sursa citată. De asemenea, persoanelor cu boli imune sau cronice severe, celor însoţite de copii mici, femeilor însărcinate (în mod special) li se recomandă să consulte un medic sau să se adreseze unui cabinet specializat în medicină de călătorie şi boli infecţioase, înainte de plecarea spre astfel de destinaţii, pentru a primi recomandări atât cu privire la folosirea repelentelor, cât şi a altor măsuri preventive ş profilactice.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă', care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare 'Un SMS îţi poate salva viaţa!'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel