Viorica Dăncilă, vizită în Kuweit

Dăncilă, în Kuweit
Dăncilă, în Kuweit

Premierul Viorica Dăncilă a vizitat, în Kuweit, Centrul Cultural Abdullah Al Salem, Centrul Ştiinţific, precum şi Marea Moschee din Kuwait City, prilej cu care a evocat posibilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale în domeniile cercetării-inovării şi subliniat că întreaga comunitate musulmană din România a convieţuit în pace cu majoritatea creştină. 

În contextul vizitei oficiale efectuate în Kuweit, în perioada 19-21 octombrie 2018, premierul Viorica Dăncilă, a vizitat Centrul Cultural Abdullah Al Salem, unul dintre cele mai mari complexuri culturale din lume, care găzduieşte 22 de galerii cu peste 1.100 de exponate, precizează un comunicat al Guvernului. Complexul este format din Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Ştiinţă, Muzeul de Istorie Islamică, Muzeul Spaţiului, precum şi Centrul pentru Arte Frumoase şi Teatru. 

Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei, prim-ministrul român a subliniat necesitatea promovării istoriei, culturii şi ştiinţei, exprimând în acest sens apreciere faţă de eforturile kuweitiene de impulsionare a activităţilor din domeniul cultural şi ştiinţific, în vederea dezvoltării durabile şi eficiente a societăţii. De asemenea, şeful Executivului de la Bucureşti a salutat modul în care Centrul Cultural Abdullah Al Salem, prin activitatea desfăşurată, prezintă cultura kuweitiană, islamică şi arabă, precum şi bogăţia şi diversitatea culturală a Statului Kuweit, a regiunii Golfului şi a lumii arabe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel