Viorica Dăncilă, declaraţii la Forumul economic franco-român

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a participat, miercuri, la Forumul economic franco-român.

Iată discursul susţinut de către Viorica Dăncilă în cadrul evenimentului: 

"Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez salutul meu și al guvernului României în acest cadru potrivit pentru construirea de noi parteneriate în sfera afacerilor.

Am urmărit cu atenție și am constatat cu bucurie intensitatea acțiunilor desfășurate sub egida unui proiect atât de ambițios și cuprinzător cum este „Sezonul  România - Franța”, în care apreciez că latura economică are o însemnătate aparte.
Sezonul și-a propus să prezinte, în oglindă, societățile noastre ancorate în secolul 21. Ne-am propus ca, în cadrul acestuia, să dăm cuvântul creatorilor contemporani, comunităților locale, dar și operatorilor economici.

Organizarea aici, la București, a acestei sesiuni a Forumului Economic franco-român, la 6 luni de la Forumul Economic de la Paris, este o dovadă a conștientizării potențialului imens al relațiilor economice dintre țările noastre.

Acest eveniment se circumscrie, din punct de vedere politic, unui calendar dens care a definit relația bilaterală din ultimii ani.

Contactele politico-diplomatice la nivel înalt, de la Paris și la București, au reflectat consistența Parteneriatului strategic care leagă România și Franța, în toate  ariile de cooperare, atât la nivel bilateral, cât și european. Am abordat aceste subiecte în convorbirea avută săptămâna trecută cu Prim-ministrul Franței.

Anul trecut, țările noastre s-au angajat ferm să își continue eforturile în vederea aprofundării cooperării, astfel încât acest parteneriat să fie întărit prin convenirea și semnarea unei noi Foi de Parcurs care să contribuie la dezvoltarea politicilor de interes comun pentru următorii ani.

Astăzi, pe durata mandatului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, suntem puternic angajați, alături de Franța, să contribuim la consolidarea proiectului european, la convergența și coeziunea socio-economică, precum și la aprofundarea integrării în cadrul Uniunii Europene.

Doamnelor și domnilor,

Cu toții am putut asista în ultima perioadă la un adevărat reviriment economic în relația bilaterală, cu numeroase proiecte de succes care au contribuit ca schimburile comerciale franco-române să depășească, anul trecut, cifra de 9 miliarde de euro. În acest context deosebit, doresc să salut prezența investițiilor franceze în România, care sunt dovada vie că România este un loc propice pentru mediul de afaceri.


Franța este astăzi al cincilea investitor străin în România. Sunt peste    3 000 de întreprinderi franceze care generează circa 120 000 locuri de muncă directe. Franța se situează, în prezent, pe locul 3 între țările de destinație a produselor românești și pe locul 6 între țările de proveniență a importurilor.  
Totuși pot să spun că potențialul mediului de afaceri este încă mare, iar dumneavoastră sunteți în continuare bineveniți și vă încurajez să investiți în România.

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să vă expun câteva dintre atuurile care fac din România o țară atractivă noilor investiții, demne de luat în seamă atât la nivel regional, cât și european:

Pentru 2019, creșterea economică este estimată la 5,5% din Produsul Intern Brut, în condițiile redresării sectorului serviciilor și investițiilor. Sunt estimări realiste, confirmate de recentele date făcute publice de Eurostat și Institutul Național de Statistică, care plasează România pe locul 2 din punctul de vedere al creșterii economice la nivelul UE pe primul trimestru al acestui an.
Sunt cifre care ne încurajează să continuăm pe acest drum: susținerea investițiilor publice și stimularea proiectelor private.
În următorii doi ani, creșterea economică se va baza îndeosebi pe investiții în sectoarele strategice din economie și care să dezvolte producția autohtonă.

La nivelul Guvernului, avem în vedere mai multe programe de stimulare a investițiilor, care să asigure o dezvoltare armonioasă a regiunilor țării. Numai pentru anul 2019 am prevăzut în buget peste 10 miliarde de euro pentru investiții publice, îndeosebi pentru infrastructură, educație, sănătate.

Avem o abordare complexă a dezvoltării investițiilor și apelăm la toate sursele de finanțare disponibile: fonduri bugetare, fonduri europene și parteneriat public privat în paralel cu stimularea investițiilor private.
În același timp, România este poziționată pe locul cinci în Europa în materie de producție de gaz și de petrol. De asemenea, suntem foarte bine plasați în sectorul energiilor regenerabile.

Un alt domeniu care a cunoscut o creștere importantă este cel al noilor tehnologii, unde sectorul digital și cel al serviciilor IT ocupă un loc central. Iar aici doresc să subliniez că România dispune de a doua cea mai rapidă conexiune de internet din Europa. Infrastructura de telecomunicații este, de asemenea, la un nivel foarte bun.

Iată doar câteva exemple care fac din România o țară atractivă pentru investiții. Sunt domenii pe care le-am menționat și pentru că ele reprezintă structura parteneriatului nostru strategic.

În încheiere, doresc să vă mulțumesc pentru contribuția importantă la această relație dinamică și vă invit să profităm cu toții de acest context favorabil și să valorificăm pe deplin potențialul comercial și investițional de care dispunem."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel