Viorel Ilie, urmărire DNA. Senatorii au VOTAT - UPDATE

Senatorii au votat, marţi, 3 octombrie, împotriva cererii DNA privind începerea urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, într-un dosar privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici. 

S-au înregistrat 37 de voturi 'pentru', 77 'împotrivă' şi o abţinere, potrivit Agerpres. De menţionat că votul a fost secret cu bile.  

Amintim că acesta a susţinut că nu există nicio probă care să îndreptăţească solicitarea DNA. "Analizând declaraţiile tuturor martorilor şi suspecţilor existente în acest moment în dosarul de urmărire penală, nu rezultă nicio probă care să îndrituiască cererea de urmărire penală faţă de mine, ca ministru", a spus Ilie în plenul Senatului.

În opinia sa, dosarul în care este implicat "şi-a atins deja scopul" în sensul în care procurorii DNA au dorit să ajungă "la un ministru". "Afirm aceasta bazându-mă pe următoarele: în primul rând contextul politic şi juridic de la acea dată, cu referire la discuţiile pe care ni le amintim cu toţii din interiorul DNA cu privire la faptul că trebuie ca procurorii să ajungă la un ministru. Astăzi constatăm chiar mai mult, că au ajuns la trei", a afirmase Viorel Ilie.

[citeste si]

UPDATE: "Ca urmare a faptului că în urma votului exprimat nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi, în conformitate cu dispoziţiile articolului 15 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, cu modificările ulterioare, precum şi cele din art. 151 din Regulamentul Senatului, Senatul nu cere urmărirea penală a dlui senator Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul", a citit senatorul PSD Ioan Deneş raportul Comisiei de numărare a voturilor.

"Senatul hotărăşte să nu ceară urmărirea penală a domnului senator Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în dosarul 314/P/2017 al DNA, Secţia de combatere a corupţiei", se arată în hotărârea Senatului căreia i-a dat citire preşedintele de şedinţă, senatorul Niculae Bădălău, vicepreşedinte al acestui for.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel