VIOLENȚE în Ucraina. Mai mulți răniți după ciocniri între manifestanți și poliție

violente crecia
violente crecia

Cel puțin trei polițiști au fost răniți în ciocniri cu manifestanți naționaliști în centrul Kievului duminică noapte, a anunțat poliția ucraineană luni, informează agenția Xinhua, preluată de Agerpres.

Ofițerii de poliție au suferit fracturi și răni la cap, a scris pe Twitter șeful poliției naționale a Ucrainei Sergi Kniazev.

Presa locală a anunțat că cel puțin 10 manifestanți au suferit de asemenea leziuni ușoare.

Ciocnirile au izbucnit în timp ce protestatarii, care manifestau în sprijinul blocării căii ferate din regiunea de est Donbas, au încercat să rupă cordonul poliției din jurul clădirii administrației prezidențiale a Ucrainei.

Aproximativ 1.000 până la 2.000 de activiști au participat la demonstrația Organizației Naționaliștilor Ucraineni.

De la sfârșitul lunii ianuarie, un grup de activiști naționaliști a blocat calea ferată pentru a opri transportul cărbunelui din zona din estul Ucrainei controlată de insurgenți pro-independență către teritoriul controlat de guvern.

Săptămâna trecută, președintele ucrainean Petro Poroșenko a promis să găsească o cale de a pune capăt blocadei, care a declanșat o criză energetică în Ucraina și ar putea conduce la pierderea de locuri de muncă în industria cărbunelui și metalurgică.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel