Încep să fie distribuite plicurile cu cardurile pentru plata facturilor.
”Distribuția cardurilor pentru tranșa I are loc între 1-28 februarie, iar plățile se vor putea efectua de la 20 februarie. Cardurile alocate se vor putea utiliza până la 31 decembrie 2023. Din bugetul de 4 miliarde de lei vor fi sprijinite 4 milioane de persoane din medii vulnerabile din România” anunță un comunicat de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
”Odată cu tipărirea și împlicuirea cardurilor de energie care vor ajunge la beneficiari în cursul lunii viitoare, am început implementarea unei noi măsuri de sprijin finanțată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional și prin Programul Operațional Capital Uman. De această măsură vor beneficia 2,8 milioane de locuințe din România, în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum, care afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre români. De la 20 februarie vor putea fi făcute plăți cu cardurile de energie. Alături de cardurile pentru alimente și mese calde pe care le-am oferit încă din vara anului trecut, voucherele pentru plata facturilor vor ajuta milioane de oameni aflați în situații dificile să aibă condiții decente de viață și mă refer în mod special la persoanele vârstnice, care constituie cea mai vulnerabilă categorie socială. Țin să mulțumesc Companiei Naționale Poșta Română, cu care avem deja o bună colaborare în derularea acestui tip de proiecte, dar și celorlalte instituții care sunt direct implicat, după cum știți, în stabilirea beneficiarilor măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene”, a declarat ministrul Marcel Boloș, arată un comunicat de presă.
Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023.
Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:
Pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
Pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.
Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 031996.
Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea prețului la energie cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, acordată prin intermediul cardurilor de energie a fost stabilit la suma de 4.000.000 mii lei și are ca sursă de finanțare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul Operațional Capital Uman precum și a Programului Operațional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.
Pentru a veni în ajutorul beneficiarilor, MIPE răspunde celor mai frecvente întrebări adresate pe tema cardurilor de energie:
Cine beneficiază de acest ajutor?
pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depășească 2.000 lei.
Cum se stabilesc listele finale cu beneficiari?
Procedura de stabilire a listelor cuprinde următoarele etape:
Se stabilește lista potențialilor beneficiari care se încadrează în categoriile stabilite în ordonanță;Se verifică veniturile acestora;Se verifică numărul de locuitori pentru fiecare punct de consum;Se verifică media venitului pentru fiecare loc de consum, pentru a vedea dacă se depășește pragul de 2.000 de lei.
Care este procedura de acordare?
Plățile din ajutorul pentru încălzire se fac prin servicii de mandat poștal prin una din următoarele modalități:
Direct la poștaș de care aparține beneficiarul ajutorului de încălzire;Direct la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul;Prin servicii electronice de mandat poștal;
La fiecare plată se poate vizualiza soldul contului beneficiarului.
La 1 ianuarie 2024, toate cardurile își încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
Care sunt actele necesare pentru plată?
Cardul de energie (primit prin Poșta Română);
Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului);
Factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare);
Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.
Ce este certificatul de validare a datoriei?
Este un document emis de asociația de proprietari/locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin față de asociația de proprietari/locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.
Asociațiile de proprietari/locatari vor încheia protocoale de colaborare cu Poșta Română pentru a comunica conturile bancare și orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poștale emise prin utilizarea cardurilor de energie.
Beneficiarii de carduri care sunt racordați la alimentarea cu energie termică în regim centralizat, trebuie să solicite eliberarea acestui card de către Asociația de proprietari unde este înscris.
După ce îl primesc, pentru a achita factura la energie termică, trebuie să îl prezinte poștașului/oficiantului poștal împreună cu cartea de identitate și cardul de energie.
Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Poșta Română.
Cum se efectuează plata?
La orice subunitate a Poștei Române SAU la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.
Pot retrage numerar de pe carduri?
Nu există această posibilitate. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie.
Cardul nu poate fi vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul și atrage o amendă contravențională între 42.000-60.000 lei.
Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500-6.000 lei.
Cum pot vizualiza soldul la ajutorul pentru încălzire?
Soldul se poate interoga în două modalități:
Prin dovada serviciilor de mandat poștal care are înscris soldul după fiecare plată efectuată de beneficiarul ajutorului de sprijin;
Prin accesarea paginii de internet a CN POȘTA ROMÂNĂ pentru afișarea electronică a acestui sold.
Ce este declarația pe proprie răspundere și în ce situație se utilizează?
Este un document ce trebuie completat de potențialul beneficiar în situația în care nu se poate stabili câți oameni stau la același punct de consum.
Sunt situații în care beneficiarii nu au nomenclatorul stradal trecut în cartea de identitate (figurează mai mulți la aceeași adresă). În această situație, ei trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care spun câți locuiesc efectiv la punctul de consum.
Poșta distribuie declarațiile pentru toate aceste situații identificate la momentul întocmirii listelor cu beneficiari și să le preia în maxim 3 zile, pentru ca apoi să se recalculeze media veniturilor și să se actualizeze listele.
Ce este ancheta socială și în ce situație este necesară?
Pot fi situații în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo (dar figurează așa în acte) şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu.
În acest caz, potențialul beneficiar poate să solicite o anchetă socială la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.
Textul OUG nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, este disponibil aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/262296.
Cum pot deconta facturile pentru cumpărare lemne de foc pe care le-am achitat în numerar?
Facturile pentru lemne de foc care au fost cumpărate începând cu luna august 2022 pot fi decontate în numerar de la poștași sau de la oficiile poștale după caz pe baza documentelor doveditoare, respectiv factură și chitanță/ordin de plată pentru achitarea acestora ș.a.m.d. Documentele justificative care însoțesc factura sau după caz documentul de plată sunt cardul de energie și actul de identitate.
Dacă facturile sau după caz documentele de plată nu mai există sau au fost pierdute de beneficiar se acceptă duplicat după acestea. Duplicatul facturii de energie și a documentelor de plată se eliberează de către furnizorul de material lemnos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu