Vin franțuzesc pe Stația Spațială Internațională. Își păstrează calitățile și după 14 luni

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Vinul îşi păstrează calităţile chiar şi după 14 luni petrecute în spaţiu.

Cercetători de la Universitatea din Bordeaux au examinat un vin franţuzesc, care s-a aflat pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pentru a determina dacă şi-a schimbat cumva proprietăţile în urma perioadei de timp petrecută în spaţiu, informează vineri DPA, scrie Agerpres. 

Vinul roşu premium Petrus, din districtul viticol Pomerol, a rămas în continuare "un vin foarte bun", după perioada de 14 luni în care s-a aflat la bordul ISS, conform cercetătorilor francezi.

Marcă de prestigiu



Petrus este una dintre mărcile de prestigiu din regiunea Bordeaux, cu preţuri care pot ajunge până la 5.000 euro pe sticlă, în funcţie de vechime.

Experţii au degustat vinul şi l-au comparat şi cu un sortiment Petrus Chateau, scoţând în evidenţă unele diferenţe în gust şi culoare.

Studiul cercetătorilor, care include şi culturile viticole, are ca scop pe termen lung creşterea rezistenţei culturilor agricole la influenţele externe, precum modificările de climat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel