Vila lui Hagi şi a unui ambasador, sparte de hoţi. Ce au furat

Casa lui Gică Hagi din Pipera, Voluntari, şi reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan, aflată pe aceeaşi stradă, au fost sparte de hoţi în perioada sărbătorilor de iarnă.

Locuințele nu aveau sistem de supraveghere video, dar, cel puțin, casa diplomatului era păzită de jandarmi înarmați până în dinți, informează B1 TV.

Aceștia au anunțat printr-un comunicat că exista un protocol potrivit căruia jandarmul nu poate interveni decât la intrarea principală iar cei care au dat spargerea au folosit intrarea din spatele casei. Între timp, polițiștii anunță că încă se fac verificări.

Poliţiştii îi caută acum pe autorii jafurilor. Nici Hagi, nici ambasadorul Pakistanului nu se aflau în locuinţele lor în momentul jafurilor, astfel că prejudiciul nu a putut fi estimat. "În ambele cazuri, jafurile au fost anunţate cu mult după ce au avut loc, de către nişte angajaţi", au precizat oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov.

Jaful din reşedinţa ambasadorului din Pakistan a fost descoperit de secretara acesrtuia care s-a întors acasă după sărbători şi a găsit casa în dezordine. "S-a constituit un dosar penal pentru furt calificat. Poliţia are un cerc de suspecţi", a precizat IPJ Ilfov.

Două spargeri în aceeaşi zi

Locuinţa era păzită de un jandarm, iar ambasadorul nu avea instalate camere de supraveghere. Din primele informaţii, hoţii au sustras un sfeşnic, dar paguba exactă nu a putut fi stabilită, pentru că poliţia nu a putut face toate verificările deoarece ambasadorul nu s-a întors acasă.

Locuinţa lui Gică Hagi se află pe aceeaşi stradă, iar firma de pază care ar fi trebuit să aibă grijă de casa acestuia a anunţat poliţia după câteva zile, relatează Romania Tv. Cel care a descoperit spargerea este omul care are grijă de locuinţă. De aici, se pare că hoţii au sustras două ceasuri scumpe.

Deşi nu a fost stabilită cu exactitate ziua în care s-a dat spargerea la casa ambasadorului, anchetatorii suspectează că şi casa lui Hagi a fost vizată în aceeaşi zi. Poliţiştii aşteaptă ca cei doi proprietari să se întoarcă acasă din vacanţă pentru a stabili exact prejudiciul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel