Viitură puternică în Botoșani. Peste 500 de hectare, acoperite de apele Prutului

ARHIVĂ. Inundații județul Cluj, 2019. FOTO: Cristian Lipovan
ARHIVĂ. Inundații județul Cluj, 2019. FOTO: Cristian Lipovan

O viitură puternică a avut loc pe râul Prut. 

O suprafaţă de 500 de hectare de păşune şi terenuri agricole de pe raza localităţii Baranca, din comuna Hudeşti, a fost inundată ca urmare a ieşirii din matcă a râului Prut, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, primarul Viorel Atomei.

De altfel, Prutul, care se află sub avertizare hidrologică de tip Cod roşu, a depăşit cu peste un metru cota de pericol şi avea, miercuri la prânz, tendinţa de creştere, iar suprafeţele inundate se pot mări.

"Acum sunt cam 250 de hectare de păşune şi 250 de hectare de culturi agricole inundate. Prutul creşte cu cinci centimetri pe oră, ceea ce înseamnă că este posibil să mai avem terenuri inundate. Sperăm ca apa să nu afecteze gospodăriile", a afirmat Atomei.

Nivel record al râului Prut. Persoane evacuate



Nivelul Prutului a crescut atât de mult încât apa a ajuns în apropierea mai multor gospodării, iar ca măsură preventivă autorităţile locale au dispus evacuarea a 19 locuinţe din Baranca. Astfel, au fost nevoite să părăsească locuinţele 81 de persoane, dintre care 47 adulţi şi 34 de copii.

"Oamenii sunt înţelegători, s-au evacuat şi s-au retras în zonele neinundabile. Toată lumea a fost cooperantă şi nu am avut probleme, mai ales că toţi au experienţa din 2008, când Prutul le-a inundat casele", a adăugat primarul din Hudeşti.

Localnicii au scos din case bunurile de valoare, dar şi zeci de animale şi sute de păsări.

"Trebuie să fim precauţi şi să ieşim. Am scos totul de ieri. Am scos ce e principal, aparatură electronică, de uz casnic, le-am dus la deal, unde avem loc de refugiu. Noi de acum ne-am obişnuit. Nu e prima dată. A mai fost aşa Prutul. A fost în 1969, a mai fost în 2008. Restul ce a mai rămas le-am ridicat în pod, le-am ridicat la înălţime", a mărturisit Stelică Iacob, unul dintre localnicii evacuaţi din calea Prutului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel