Vier Pfoten acuză și fermele franceze că stresează găini

tn (5)
tn (5)

Vier Pfoten International dezvăluie ilegalitățile din producția de ouă din Franța, în contextul în care, săptămâna trecută, Asociația franceză a crescătorilor de păsări a anunțat că s-a conformat total interdicției Uniunii Europene privind comercializarea ouălor provenite de la găinile ținute în cuști neîmbunătățite, potrivit unui comunicat de presă.

Un material video realizat săptămâna trecută într-o fermă din Bretagne, Franța, și obținut ieri de Vier Pfoten din surse care doresc să-și păstreze anonimatul, înfățișează animale moarte, rănite și ținute în spații înguste. Materialul, care conține dovezi clare privind locul și localizarea fermei, arată cum fiecărei pasăre îi revine o suprafață de doar 464 cm pătrați, ceea ce contravine Directivei care interzice cuștile neîmbunătățite, de la 1 ianuarie 2012.

De altfel, Franța se numără, alături de România, printre cele 14 state aflate pe lista UE care nu s-au conformat directivelor, de aceea ”Vier Pfoten solicita autoritatilor franceze sa ia sub control situatia si sa inchida toate fermele care inca mai folosesc custi neimbunatatite”, după cum a declarat Heli Dungler, președinte al Vier Pfoten International.

Ferma face parte dintr-o cooperativa care furnizeaza oua unei companii ce exporta in Germania, Olanda, Marea Britanie, Elvetia, Belgia, Spania si tarile scandinave.

Fundația Vier Pfoten salută inasprirea controalelor organizate in ultimele zile de autoritatile romane impotriva importului de oua produse ilegal și isi exprima sustinerea fata de acele ferme care au investit in schimbarea custilor neimbunatatite pana la 1 ianuarie, dar care acum sunt afectate de concurenta neloiala din partea producatorilor care nu s-au conformat.

Deoarece spatiul foarte mic (doar 550 cm², cat o coala A4), lipsa luminii naturale sau a oricaror imbunatatiri conduce in foarte multe cazuri la imbolnavirea, ranirea si chiar moartea pasarilor, Vier Pfoten militează pentru cuști îmbunătățite, care ofera un spatiu de cel putin 750 cm² pentru fiecare gaina, și propune consumatorilor care doresc sa contribuie la reducerea numarului de animale chinuite, sa aleagă din raft doar ouale a caror ștampila incepe cu cifrele „0” sau „1” (crescute in aer liber) . Indicativul „3” este doar pentru custi inghesuite in hale uriase.

Citește și:

Vezi cum sunt torturate găinile în România. Material filmat de Vier Pfoten

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel