VIDEO Zăpadă de 7-8 metri pe Transfăgărășan. Drumarii continuă acțiunile de deszăpezire

Foto: DRDP Brașov
Foto: DRDP Brașov

Drumarii continuă acțiunile de eliberare a carosabilului de zăpadă pe Transfăgărășan. 

Iarna pare departe de a se fi terminat. Dacă în alți ani Transfăgărășanul se deschidea oficial în cursul lunii iunie, s-au la 1 iulie, acum e greu de crezut că acest lucru se va întâmpla. 

Stratul de zăpadă depășește pe alocuri chiar și 7-8 metri, conform unui comunicat făcut de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov. 

Conform sursei citate, continuă acțiunile de deszăpezire, indiferent de starea vremii. 

”Cu toate că iarna pare că s-a instalat definitiv în zona alpină, continuăm eforturile pentru deszăpezirea Transfăgărășanului. Indiferent de condițiile meteo intervenim cu escavatoare, încărcătoare și freze pentru îndepărtarea stratului de zăpadă care pe alocuri depășește și 7-8 metri”, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov. 

Drumarii au lucrat mai bine de o lună pentru eliberarea a 5-6 kilometri de carosabil și mai au aproximativ un kilometru până vor ajunge cu deszăpezirea la Bâlea Lac.

CITEȘTE ȘI: Imagini spectaculoase din dronă. A început deszăpezirea pe Transfăgărășan

Circulație închisă pe Transfăgărășan și Transalpina

Conform Normativului AND 615-2020 privind circulația rutieră pe drumurile montane DN7C (Transfăgărășan) și DN67C (Transalpina), circulația rutieră a fost închisă începând de marți, 20.10.2020, pentru toate categoriile de autovehicule pe anumite sectoare ale drumurilor menționate anterior, după cum urmează:

- DN 7C între km 104+000 ( Piscu Negru ) şi km 130+800   (Cabana Bâlea Cascada );

- DN 67C - între km 34+800 (Rânca) şi km 79+200 (Curpat).

Precizăm că măsura închiderii circulației rutiere pe aceste secotare de drum a fost luată pentru siguranța participanților la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în aceste zone.

Când s-ar putea relua circulația 

Anul trecut, circulația pe Transfăgărășan a fost reluată de pe data de 1 iulie, conform unui anunț al Centrului Infotrafic.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy