VIDEO Samsung a dezvăluit noile telefoane Galaxy Note 10 şi Note 10 Plus

Alexandru Ichim / 08 aug 2019 / 09:32 Salveaza PDF Comentarii
FOTO: Facebook / Samsung
Descriere foto: FOTO: Facebook / Samsung

Compania Samsung a dezvăluit două noi telefoane. Acestea vin cu capacități suplimentare și compatibilitate cu rețeaua 5G. 

Samsung a prezentat miercuri, la New York, noile modele ale familiei sale de telefoane mobile inteligente Galaxy: Note 10 şi Note 10 Plus, acesta din urmă cu mai multe capacităţi şi cu o versiune exclusivă care în SUA va fi compatibilă cu reţeaua 5G, relatează agenţia EFE.

În cadrul popularului eveniment "Unpacked", firma sudcoreeană a lansat şi un S Pen îmbunătăţit - care este inclus şi controlează Galaxy Note- şi un hibrid de smartphone şi laptop denumit Galaxy Book S, şi a anunţat colaborări cu gigantul tehnologic Microsoft şi cu Programul de Dezvoltare al ONU.

Galaxy Note, cu "cea mai bună tehnologie şi caracteristici"

 

Preşedintele şi director general al Samsung, DJ Koh, a subliniat că Galaxy Note are "cea mai bună tehnologie şi caracteristici" din gama sa de dispozitive şi această "a zecea ediţie a telefonului" este gândită pentru "a duce productivitatea şi creativitatea la nivelul următor".

"Încă de la început, Galaxy Note a impresionat cu cele mai bune tehnologii şi caracteristici de top. Galaxy Note 10 redefineşte această promisiune pentru utilizatorul modern, loial Note, care îşi foloseşte smartphone-ul pentru a duce productivitatea şi creativitatea la următorul nivel şi care trece cu uşurinţă de la idei la sarcini clare. Fiecare element din Galaxy Note 10 a fost conceput pentru a ajuta utilizatorii să obţină mai mult. Fie că lucrează la un proiect complex pentru muncă, editează un videoclip sau se relaxează cu jocul mobil preferat, Galaxy Note 10 îi va ajuta să ducă la bun sfârşit task-urile mai eficient şi mai bine", a declarat DJ Koh, conform unui comunicat al companiei.

Premieră. Telefoanele vin în două dimensiuni

 

Pentru prima dată, Galaxy Note vine în două dimensiuni, astfel încât utilizatorii să poată alege care este cea mai potrivită variantă pentru ei. Galaxy Note10 se adresează utilizatorilor care doresc să experimenteze puterea S Pen-ului şi productivitatea optimă într-o formă compactă, reprezentată printr-un display Cinematic Infinity de 6,3 inci. Galaxy Note10+ are cel mai mare display din familia Galaxy Note, Cinematic Infinity de 6,8 inci.

Display-ul edge-to-edge Cinematic Infinity al lui Galaxy Note10 aproape nu mai are margini, iar decupajul în ecran pentru camera frontală este mic şi amplasat central, pentru un design echilibrat.

Galaxy Note10 oferă capabilităţi noi şi puternice unui S Pen compact, reimaginat. Acum, utilizatorii pot lua notiţe, pot converti instantaneu scrisul de mână în text digital în Samsung Notes şi îl pot exporta în diferite formate, inclusiv Microsoft Word. Utilizatorii pot chiar să-şi personalizeze notiţele prin reducerea, mărirea sau schimbarea culorii textului.

Funcționalități suplimentare

 

Reprezentanţii companiei semnalează că, dacă pe Galaxy Note9 S Pen-ul a primit funcţia de Bluetooh Low Energy, S Pen-ul de pe Galaxy Note10 primeşte şi funcţia Air, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot controla device-ul prin anumite gesturi făcute cu S Pen-ul. Prin intermediul funcţiei Air SDK, dezvoltatorii software pot crea funcţii de control personalizate care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a utiliza aplicaţiile preferate folosind gesturi.

Galaxy Note 10 integrează funcţia Link to Windows direct în panoul rapid (Quick Panel). Cu un singur clic, utilizatorii se pot conecta pe computerul lor cu Windows 10. Astfel pot vedea notificările, pot trimite şi primi mesaje şi pot vedea fotografiile recente, fără a se opri să se uite la telefon.

Noile modele Galaxy Note10 şi Galaxy Note10+ vor fi disponibile în următoarele nuanţe: Aura Glow, Aura White şi Aura Black.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27