VIDEO - Invazie de rozătoare capibara în Buenos Aires. Au provocat accidente și au devastat grădini

Buenos Aires, invadat de rozătoare capibara. Au provocat accidente și au devastat grădini / Foto: Pixabay
Buenos Aires, invadat de rozătoare capibara. Au provocat accidente și au devastat grădini / Foto: Pixabay

 Buenos Aires, capitala Argentinei, a fost invadată de rozătoare capibara.

Sute de capibara - o specie de rozător amfibiu de mari dimensiuni - au invadat o suburbie înstărită din Buenos Aires, devastând grădini şi provocând accidente rutiere, potrivit relatărilor din presa argentiniană, informează Agerpres, citând DPA.

Ce este capibara

Capibara este o specie înrudită cu porcuşorul de Guineea, exemplarele sale fiind însă de două ori mai mari decât castorii şi sunt considerate cele mai mari rozătoare de pe Terra.

Aceste mamifere semiacvatice trăiesc în zone umede - aşa cum este cartierul exclusivist Nordelta, situat la nord de Buenos Aires, pe malul fluviului Parana.

Rezidenţii spun că populaţia de capibara a crescut excesiv în ultima perioadă. Întrucât nu mai reuşesc să găsească suficientă hrană în zonele verzi de pe domeniul public, aceste animale au început să invadeze grădinile localnicilor. 

Mărturiile localnicilor



După părerea mea, capibara sunt minunaţi, când am văzut unul pentru prima dată, am fost foarte fericit, a declarat Gustavo Iglesias pentru publicaţia La Nacion.

Problema este că că se înmulţesc necontrolat, întrucât nu au prădători naturali aici, a mai spus el.

Problema exemplarelor de capibara - specie denumită carpinacho în Argentina - a stârnit o polemică publică.

"O campanie de răzbunare a naturii împotriva oamenilor înstăriţi"



Comentatorii de stânga consideră că fenomenul intruziunii exemplarelor de capibara este o campanie de răzbunare a naturii împotriva oamenilor înstăriţi.

De asta au parte, a declarat recent pentru un post de radio local ministrul Securităţii, Sabina Frederic.

Juan Grabois, un popular activist social, a scris pe Twitter un mesaj de susţinere a rozătoarelor: Susţin carpinacho, mereu până la victorie.

Agenţia de mediu a provinciei Buenos Aires a solicitat consiliului local să prezinte un plan de acţiuni.

Nu vrem să exterminăm populaţia de capibara, dar vrem să restabilim un echilibru în care nimeni nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, au scris rezidenţii locali într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel