VIDEO - Incendii de vegetație uriașe în zona Breaza. Poluarea, comparabilă cu cea din Ucraina

VIDEO - Incendii de vegetație uriașe în zona Breaza. Poluarea, comparabilă cu cea din Ucraina / Foto: Captură video Realitatea Plus
VIDEO - Incendii de vegetație uriașe în zona Breaza. Poluarea, comparabilă cu cea din Ucraina / Foto: Captură video Realitatea Plus

Un incendiu de vegetație uriaș a izbucnit în zona Breaza.

În localitatea Breaza, județul Buzău, este nivel maxim de alertă, după ce a izbucnit un incendiu de proporții. Fumul poate fi văzut din municipiul Buzău, situat la aproximativ 30 de kilometri distanţă. Incendiul a cuprins 500 de hectare de vegetaţie uscată și 50 de hectare de pădure de pin. 

Într-o intervenție la Realitatea Plus, prefectul județului, Daniel Marian Țiclea a declarat că s-au izolat 5 focare, dar riscul ca focul să se extindă este mare, pentru că bate vântul și a fost cuprins un pâlc de pădure de pin, de circa 50 de hectare.

Potrivit prefectului, pe dealurile din împrejurimile localității Breaza ard circa 500 de hectare de vegetație uscată, iar incendiile ar fi izbucnit de la cei care dau foc, deliberat, vegetației, pentru a curăța terenul în vederea cultivării.

Youtube video image

Poluarea, comparabilă cu cea din Ucraina

La intervenție participă circa 100 de pompieri ISU din județele Vrancea și Prahova, precum și pompieri voluntari de la Ciopalni, ajutați de jandarmi, angajați ai ocolului silvic.

În cazul în care focul nu va putea fi stins și există riscul de extindere, duminică se ia în calcul intervenție aeriană cu elicoptere dotate pentru stingere aeriană, a mai afirmat prefectul, Daniel Marian Țiclea.

Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat că poluarea aerului este similară cu cea din Ucraina.

Dâmbovița:  Incendiul de vegetație care uscată care risca să se extindă la o pădure a fost lichidat

Pompierii dâmboviţeni au reuşit, după mai multe ore de intervenţie, să stingă incendiul de vegetaţie uscată de la Raciu, informează, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Flăcările s-au manifestat pe o suprafaţă de circa patru hectare, dintre care unul în liziera pădurii din apropiere, relatează Agerpres.

Pentru stingerea focului au acţionat pompieri de la Detaşamentul Târgovişte, ulterior fiind trimise în sprijin alte două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

Cinci case au luat foc în municipiul Giurgiu

Trei femei şi doi bărbaţi din municipiul Giurgiu, cu vârste cuprinse între 30 şi 73 de ani, au suferit atacuri de panică, sâmbătă, după ce cinci case de pe două străzi au luat foc, iar flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza vântului, transmite Agerpres.

"În urmă cu puţin timp ISU Giurgiu a fost solicitat prin 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu de case pe străzile Gorneni şi Uzunu din municipiul Giurgiu. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, două ambulanţe SAJ şi o cisternă cu apă de la Apă Service', a declarat purtătorul de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Pompierii ajunşi la faţa locului au constatat că incendiul se manifestă la cinci case, extinderea flăcărilor fiind favorizată de vânt.

Trei femei, cu vârste de 53, 69, respectiv 72 de ani, precum şi doi bărbaţi de 30, respectiv 73 de ani, au suferit atacuri de panică şi sunt monitorizaţi la faţa locului de către echipajele medicale de urgenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel