Un dovleac cu formă de șarpe, miros de pâine caldă și gust de tomate a fost creat în Buzău.
O nouă specie de dovleac a fost creată în Buzău. Este vorba despre dovleacul cu formă de șarpe, miros de pâine caldă și gust de tomate.
Leguma este creația specialiştilor de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, care au încercat mai mulți ani să o obțină. Acum, ei au reuşit și au denumit leguma „dovleacul-şarpe“, scrie Adevărul.
VEZI ȘI: Rețetă Chef Paul Mihăilescu: Piept de rață cu piure de dovleac și pară caramelizată / VIDEO
„Dovleacul-şarpe“, a fost obținut după încrucişarea unui dovleac chinezesc cu un castravete armenesc. După ce va fi finalizată ultima etapă de testare, noul dovleac va fi brevetat și omologat.
„Striaţiile şi aspectul uşor spiralat îi conferă denumirea de dovlecel-şarpe iar la noi se comportă foarte bine în cultură. De asemenea, forma de liană îi dă un aspect luxuriant şi de aceea poate fi folosit şi pentru pergole, dar şi pentru consum“, a declarat Camelia Bratu, cercetător la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.
Potrivit specialiștilor, leguma are gust de tomate atunci când ajunge la maturitate.
„Fructul se maturează, iar din verde se transformă în portocaliu şi apoi în roşu grena. În Africa, dovleacul-şarpe este cunoscut ca tomata-şarpe, pentru că la maturitate are gustul unei roşii obişnuite, una foarte bine coaptă.“, a spus Costel Vânătoru, cercetător în cadrul SCDL Buzău.
Dovleacul-şarpe este un soi cu multiple întrebuinţări, susțin cercetătorii buzoieni. El poate fi folosit în alimentaţie, pentru consum în stare proaspătă sau în diverse preparate, având o aromă specială. În acelaşi timp, leguma poate fi privit şi ca plantă medicinală, fiind bogată în sodiu, potasiu, elemente nutritive şi vitamine. Antioxidanţii din compoziţia sa reduc efectele toxice ale radicalilor liberi. Despre aceștia se spune, deseori, că sunt adevărați inamici ai tinereții, ei având o serie de efecte negative asupra pielii noastre.
VEZI ȘI: Cum cureți un dovleac în mai puțin de zece minute. Cea mai simplă și rapidă metodă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu