VIDEO - Bărbat, filmat în timp ce trage cu ARBALETA în trecători, de la balcon. Doi morți și un rănit în Țările de Jos

 Bărbat, filmat în timp ce trage cu ARBALETA în trecători, de la balcon / Captură video Twitter
Bărbat, filmat în timp ce trage cu ARBALETA în trecători, de la balcon / Captură video Twitter

Un bărbat a fost surprins când trăgea cu arbaleta în trecători, de la balcon.

Incident grav în Țările de Jos. Un bărbat a fost filmat când, de pe balconul locuinței sale, trăgea cu o arbaletă în trecători, relatează Independent. Două persoane au murit înjunghiate și o a treia a fost rănită.

Incidentul a avut loc vineri dimineață, loc în orașul Almelo, în jurul orei 10:00. În imaginile distribuite pe rețelele de socializare apare un bărbat dezbrăcat, care trage în oamenii aflați pe stradă cu o arbaletă, de la balconul apartamentului său, aflat la etajul al doilea al unui bloc. Ulterior poate fi auzit un foc de armă și bărbatul se mișcă apoi înapoi în apartamentul său. Fotografiile de la fața locului au arătat, de asemenea, săgeți împrăștiate pe stradă și ofițeri de poliție care le marcau cu bandă.

Oamenii legii au avertizat populația să nu se apropie de zona în cauză, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de poliție și ambulanțe.

Potrivit presei locale, polițiștii a r fi deschis focul în încercarea de a aresta un suspect, iar în locuința bărbatului a fost găsit un cadavru. Totuși, nu este clar cum au murit cele două victime. Informațiile de până acum indică faptul că acestea au fost înjunghiate și nu ucise cu arbaleta.Poliția a confirmat ulterior că o a treia persoană a fost rănită, iar un suspect a fost arestat.

De asemenea, a fost declarată o urgență „GRIP-3”, care permite serviciilor de urgență să lucreze mai strâns pentru a răspunde incidentului și indică faptul că a existat o amenințare pentru populația generală.

Povestea incredibilă a doi vârstnici din Țara Galilor

S-au iubit toată viața și au murit în aceeași zi. Este povestea incredibilă de dragoste a doi vârstnici din Țara Galilor. Soții, octogenari, legați de o dragoste care dura de 70 de ani, adică din copilărie, au murit în aceeași zi, în grădina casei lor, după o căzătură care le-a fost fatală, scrie Realitatea.net.

Incidentul a avut loc în timpul verii, când temperaturile depășeau 30 de grade. Atunci, Tony Williams, în vârstă de 86 de ani, s-a împiedicat în timp ce dădea cu insecticid și și-a rupt câteva coaste. Soţia sa, Faith, în vârstă de 87 de ani, a fugit să-i vină în ajutor, însă a căzut la rândul ei, iar lovitura i-a fost fatală. Incidentul s-a petrecut la St Donats.

Cei doi au fost găsiți fără suflare de fiica lor, alertată de faptul că nu mai primise niciun semn din partea lor de câteva zile. Acesta i-a găsit pe bătrâni întinşi pe jos în grădină, Tony cu o pernă sub cap, şi soţia sa alături. Cei doi vârstnici erau căsătoriți din 1960.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel