Victoria Nuland, asistentul secretarului de Stat al SUA, se va afla, marţi, la Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români de rang înalt, pentru a discuta despre "chestiuni bilaterale şi regionale", a anunţat Departamentul de Stat american, într-un comunicat.
Oficialul american se va afla într-un turneu european, care va cuprinde vizite în Germania, România, Bulgaria şi Franţa.
Pe 12 ianuarie, asistentul secretarului de Stat american urma să se deplaseze la Berlin, pentru a discuta cu oficiali guvernamentali şi membri ai Bundestagului despre probleme regionale şi globale.
"Marţi, pe 13 ianuarie, Nuland se va deplasa spre Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români de rang înalt, membri ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile, pentru a discuta despre chestiuni bilaterale şi regionale", informează Departamentul de Stat american.
De asemenea, ea va efectua pe 15 ianuarie o vizită la Sofia, alături de secretarul de Stat John Kerry, iar apoi se va deplasa la Paris.
Victoria Nuland urmează să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european.
La Bucureşti, Nuland s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, precum şi cu membri ai societăţii civile, pe agenda discuţiilor aflându-se relaţiile bilaterale, problemele regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu