Victoria Nuland: Este foarte bine că românii cer mai multe de la guvernanţii lor

Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, consideră că, de la ultima sa vizită la București, lucrurile au evoluat în bine și susține că "este foarte bine că românii cer mai multe de la guvernanții lor". 

Aflată în vizită la Bucureşti, Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta, dar şi cu liderii politici.

Victoria Nuland, lui Klaus Iohannis: Vizita la București se datorează dumneavoastră

În cadrul unui interviu acordat, ulterior, pentru Mediafax, Victoria Nuland a declarat că a remarcat "îmbunătăţirea culturii politice" de la Bucureşti, dar că mai sunt multe lucruri de făcut, precum aprofundarea predictibilităţii, mai puţine ordonanţe de urgenţă sau un Cod fiscal funcţional.

"A fost un an mai bun de la ultima mea vizită la Bucureşti. După cum vă amintiţi, în urmă cu un an, am spus că noi, în SUA, dorim să avem în România un aliat cât mai puternic şi curat posibil. Pot să spun că am avut o vizită foarte bună, am fost foarte mulţumită de ambele întâlniri, cu preşedintele Iohannis şi cu premierul Ponta, au vorbit despre relaţia lor puternică de colaborare, de cât de mult sunt implicaţi în avansul României. Cred că există progrese considerabile privind unele măsuri pe care le aşteptăm cu interes în ceea ce priveşte statul de drept, pentru a deveni puternici aşa cum meritaţi, printre care acuzarea înalţilor oficiali, renunţarea la legea amnistiei din "Marţea Neagră" şi la lipsa impunităţii politicienilor, buna armonie dintre fracţiunile parlamentare în ceea ce priveşte acordul pentru sprijinirea ajungerii la 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, o cerinţă a NATO. Sunt încurajată de îmbunătăţirea culturii politice, sunt încurajată de consensul larg privind sprijinirea statului de drept, dar este încă mult de făcut. Cred că este un impuls pozitiv, dar astăzi am vorbit despre aprofundarea predictibilităţii pentru ca mediul de business să ştie la ce să se aştepte, despre mai puţine ordonanţe de urgenţă, despre importanţa unui Cod fiscal care să funcţioneze, despre un mediu de afaceri sigur", a declarat Victoria Nuland.

De asemenea, emisarul președintelui american consideră că este un lucru bun faptul că românii sunt tot mai intransigenți cu cei care îi guvernează.  

"Cred că lucrurile se îmbunătăţesc, cred că este foarte bine că românii cer mai multe de la guvernanţii lor şi suntem foarte mulţumiţi să fim partenerii voştri", a mai spus Victoria Nuland.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel