Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că nu-și dorește la Palatul Victoria un Guvern al PNL sau al lui Klaus Iohannis, „că nu a venit cu el de acasă”, ci un Executiv al României. Liderul social-democrat a adăugat că normal ar fi ca o eventuală revenire la guvernare a liberalilor să se producă în urma validării populare la alegerile din 2016.
"Vreau să lămurim un lucru. Eu nu mai vreau să mai fie un Guvern PNL sau un Guvern al lui Klaus Iohannis, că nu a venit cu el de acasă, vreau să fie un Guvern al României. Noi am încercat în toți acești ani - și o vom face și în continuare cât timp vom rămâne în Palatul Victoria - să rămânem Guvernul României, nu Guvernul ... . Știți, și Băsescu a zis că vrea Guvernul lui și ați văzut ce s-a ales când a avut Guvernul lui. Deci e bine să fie Guvernul României", a răspuns premierul, întrebat despre lansarea programului de guvernare al PNL și despre faptul că președintele Klaus Iohannis își dorește un Guvern liberal și un alt prim-ministru.
Victor Ponta a adăugat că Executivul pe care-l conduce în urma alegerilor din 2012 și-a respectat promisiunile asumate privind reîntregirea pensiilor și salariilor tăiate de Guvernul condus de "Băsescu, Predoiu, Boc". El a arătat că o cale firească pentru un viitor Executiv ar fi validarea în urma alegerilor parlamentare din 2016.
"În acea perioadă, pentru acel Guvern, din care făcea parte domnul Predoiu și alții, condus, într-adevăr, de Traian Băsescu în mod direct și de ceilalți, pentru unii a fost mumă - cu retrocedări, afaceri, Microsoft - și pentru ceilalți ciumă. Ori, acum văd că sunt nerbdători să vină înapoi. Domne, iarăși să faceți același lucru, n-ați mai făcut o dată? Știți, cu prima dată e vina lor că ne-au prostit și ne-au furat, a doua oară e vina noastră, dacă-i lăsăm tot pe aceiași", a mai spus primul-ministru, în emisiunea „Punctul de întâlnire”, de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu