VICTOR PONTA i-a scris lui AUGUSTIN ZEGREAN. Ce solicită premierul

Premierul VICTOR PONTA i-a trimis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, AUGUSTIN ZEGREAN, în care afirmă că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei CCR privind Legea insolvenţei, în vederea promulgării actului normativ, generează neîncasarea unor venituri la bugetul de stat.

VICTOR PONTA i-a scris lui AUGUSTIN ZEGREAN că CCR a respins, la data de 21 mai 2014, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de PNL la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, însă decizia Curţii nu a fost transmisă preşedintelui Traian Băsescu în vederea promulgăriii actului normativ.

"În acest context, netransmiterea către Preşedintele României a deciziei Curţii Costituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile către bugetul de stat. Îmi exprim convingerea că, din această perspectivă, veţi dispune măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege", a scris Ponta.

Citește și: Războiul Ponta-Băsescu, la CCR. Judecătorii amână decizia

VICTOR PONTA a anunţat încă de luni că va transmite atât preşedintelui Traian Băsescu, cât şi preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o scrisoare prin care îi va ruga să grăbească procedurile necesare în sensul promulgării Legii privind Codul insolvenţei.

VICTOR PONTA a amintit că acest act normativ a fost adoptat de Parlament şi ulterior a fost contestat la CCR de PNL, însă judecătorii Curţii au decis că legea este constituţională, urmând să fie transmisă preşedintelui pentru a fi promulgată.

Citește și: De Ce l-a demis Ponta pe Zegrean

VICTOR PONTA. "Au trecut patru săptămâni de când CCR, în unanimitate, a respins contestaţia PNL şi, totuşi, Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că avem patru săptămâni în care noi nu am putut să încasăm bani la bugetul de stat, fie că este ceva mult mai rău decât atât. Preşedintele spune că nu poate să o promulge fiindcă nu a primit motivarea de la Curte, iar Curtea zice că nu a avut timp să scrie motivarea. (...) O să trimit chiar astăzi o scrisoare şi preşedintelui CCR şi preşedintelui României rugând, că nu am voie să cer, să promulgăm Codul insolvenţei", a declarat Ponta, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel