VICTOR PONTA - CNCD: PREMIERUL, prima reacție după DECIZIA CNCD referitoare la compararea "regimului Băsescu" cu cel "nazist"

Premierul Victor Ponta a salutat, miercuri, decizia CNCD care a hotărât că afirmațiile sale prin care a comparat "regimul Băsescu" cu cel nazist se încadrează în limitele libertății de exprimare. Primul-ministru a dat asigurări că nu va mai face astfel de comparații care pot duce la interpretări greșite.

"Salut decizia Consiliului pentru Combaterea Discriminării, prin care sunt respinse acuzațiile la adresa mea! Am înțeles, însă, că astfel de mesaje pot crea interpretări și impresii greșite și în mod sigur nu voi mai face astfel de comparații", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

Primul-ministru a adăugat că prin afirmațiile sale la adresa "regimului Băsescu" a vrut în mod clar să arate intenția sa de "a schimba efectele de dezbinare, discriminare și ură produse în societatea românească în cei 10 ani de regim politic 'Traian Băsescu'".

"Regret profund dacă am afectat sentimentele și susceptibilitățile altor persoane. Ca viitor președinte îmi asum să evit asemenea situații și să fiu atent la efectele declarațiilor mele!", a continuat Victor Ponta.

Citește și: Decizie CNCD: Compararea lui Ponta a "regimului Băsescu" cu cel nazist nu e discriminare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel