Victor Babiuc și Dumitru Cioflină, colegi de cameră la Găești

 Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, și  fostul şef al Statului Major al Armatei, generalul Dumitru Cioflină, au ajuns colegi de cameră la Penitenciarul din Găești. Cei doi au fost condamnați, alături de Gigi Becali, în dosarul transferurilor de terenuri cu MApN.  

Fostul Centru de reeducare pentru minori Găeşti, transformat în penitenciar,  a devenit destinaţia preferată a unor condamnați definitiv care au de executat pedepse în sistem deschis din cauza condițiilor:  ateliere de pictură sau de dans, bază sportivă cu terenuri de fotbal, tenis ori baschet, cursuri de dresaj canin.

Având condiții dintre cele mai bune din rețeaua penitenciarelor din România, la Găești se află încarcerați printre alte nume  fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, care, de câteva zile îl are coleg de cameră pe  fostul şef al Statului Major al Armatei, generalul Dumitru Cioflină.

 Pe 19 decembrie, 2013,  Judecătoria Găești a decis eliberarea condiționată a lui Babiuc din închisoare, decizei contestată de DNA, astfel că fostul ministru al Apărării va mai rămâne închis până după judecarea recursului la Tribunalul Dâmboviţa. Babiuc va fi eliberat numai dacă Tribunalul Dâmboviţa va respinge recursul DNA.

Victor  Babiuc are 75 de ani, iar Codul penal prevede ca bărbaţii condamnaţi în vârstă de cel puţin 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel