Vezi cum a pierdut Vasluiul o investiţie de 80 milioane euro

ratare_vaslui
ratare_vaslui

Casa Regală a Suediei era dispusă să investească, în Municipiul Vaslui, 80 milioane euro care într-o uzină de exctracţie a etanolului farmaceutic (cu o capacitate de 30 de tone anual) si biodizel (100 tone anual), informează Monitorul de Vaslui.

Autor: Adrian Stroescu

ratare_vasluiSuedezii au venit cu o singura condiţie şi anume „identificarea unui asociat român”. Cum acesta nu a fost găsit, afacerea a căzut, proiectul urmând să fie implementat în Serbia. Dacă afacerea ar fi fost pusă în practică, Elveţia urma să asigure desfacerea producţiei în următorii 15 ani.

Ovidiu Copacinschi, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei Mici şi Mijlocii, a declarat că deşi investiţia ar fi fost una foarte profitabilă, niciun investitor autohton nu s-a prezentat interestat.

“Pe lângă o mare iesire în exterior, investiţia ar fi contribuit la dezvoltarea economiei locale, ar fi adus venituri importante la buget şi locuri de muncă”, a precizat Copacinschi.

Materia primă ar fi fost importată din Brazilia, în timp ce piaţa de desfacere ar fi fost asigurată de Elveţia, pe o perioadă de 15 ani. Conform analizelor din piaţă, profitul net al uzinei ar fi fost de 18% pe an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel