Preşedintele PSD, Victor Ponta, a publicat pe blog „Fabula Papagalului”, o creaţie ce satirizează relaţiile de putere de la vârful statului. Cu toate că nu apar explicit, personajele personificate în fabulă de către leu şi papagal par a fi preşedintele României, Traian Băsescu, şi prim-ministrul Emil Boc.
Liderul social-democrat precizează că a primit fabula de la un apropiat, apreciind pe această cale înţelepciunea regăsită în creaţia populară contemporană. Fabula îl prezintă pe leu, îngrijorat de faptul că supuşii încep să-şi arate colţii. Soluţia găsită de conducător este numirea unui apropiat în funcţia de prim-ministru.
„Speriat,
Văzând conducătorul că gluma se îngroaşă,
Că poate să o ia chiar dânsul pe cocoaşă,
S-a gândit,
C-ar fi mai potrivit,
Să-ndrepte ura turmei spre un supus docil”, se arată în fabulă.
La inceput sceptic, prietenul papagal primeşte asigurări din partea leului că nu va fi nevoit să facă nimic din această funcţie: „- Prietene, îi spuse cu aer de magistru,
De astăzi tu vei fi un mare prim-ministru!
- Dar eu sunt mic,
O, rege,
Şi nu pricep nimic
Din ce se-ntâmplă-n junglă cu criza mondială!
- Hă, hă! Faci o greşeală:
Pricep doar eu, tu n-ai nevoie să te-agiţi,
Ci numai să imiţi”.
Scopul acestei numiri, după cum reiese din creaţia alegorică, este îndreptarea nemulţumirii populare dinspre conducătorul suprem spre guvern: „Şi micul papagal, destoinic, a-nvăţat / Politica de stat… / De-atunci el se tot bate / Cu zeci de sindicate, / Iar Leul, liniştit, netemător, etern, / Le-arată tuturor că hiba-i la guvern.”
Fabula de încheie cu morala „Că oricine în viaţă / Chiar scapă de scandal, / Când are <papagal>!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu