Vești proaste pentru Biden-Harris. Republicanii lui Trump, la un vot de păstrarea majorităţii în Senat

Foto: Facebook Donald Trump
Foto: Facebook Donald Trump

Partidul Republican al preşedintelui Donald Trump a obţinut un loc suplimentar miercuri în Senatul SUA, cu o victorie în Alaska, ceea ce îl plasează la un vot diferenţă de majoritatea în camera superioară a Congresului, relatează AFP şi Reuters. 

Candidatul Dan Sullivan a fost reales uşor, cu peste 57% din voturi, potrivit proiecţiilor canalelor de televiziune CNN şi NBC. Victoria sa confirmă buna performanţă a Partidului Republican la alegerile în Congres, care s-au desfăşurat la 3 noiembrie în acelaşi timp cu cele prezidenţiale, soldate cu victoria democratului Joe Biden, comentează AFP.

Republicanii deţin în prezent 50 de locuri, faţă de 48 ale democraţilor în această cameră cu un total de 100 de locuri. Rămân două locuri de disputat în Georgia, unde un al doilea tur de scrutin va fi necesar în 5 ianuarie.

Un singur succes va fi suficient republicanilor pentru a-şi păstra majoritatea şi a complica sarcina lui Joe Biden în special în problemele legate de sănătate şi de luptă împotriva schimbărilor climatice. Dacă în schimb doi democraţi le câştigă, va fi o egalitate perfectă între cele două tabere în Senat şi votul preponderent va reveni atunci viitoarei vicepreşedinte Kamala Harris.

Nicio lege nu poate fi adoptată în SUA fără camera superioară, care are şi puterea de a aproba numirile preşedintelui: miniştri, ambasadori şi judecători, în special cei de la Curtea Supremă. Dacă Senatul rămâne republican, Joe Biden, care a fost senator timp de 36 de ani, va trebui să-şi utilizeze talentele pentru dialog şi negociere.

Totodată, Donald Trump a fost declarat învingător în alegerile prezidenţiale în statul Alaska miercuri de Institutul Edison Research, dar câştigarea a trei mari electori nu modifică situaţia şi Joe Biden rămâne preşedinte ales al SUA.

În Colegiul electoral, care va desemna la 14 decembrie viitorul titular al fotoliului prezidenţial în Statele Unite, un candidat trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 de mari electori.

În acest moment, Biden are 279, faţă de 217 pentru Trump, dar acesta refuză să recunoască victoria adversarului său democrat. La opt zile după alegeri, niciun învingător nu a fost declarat în trei state: Carolina de Nord (15 mari electori), unde Trump conduce, Georgia (16) şi Arizona (11), care înclină să fie de partea lui Biden, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel