Veste proastă pentru românii care vor să lucreze în Marea Britanie

Românii aflați în Marea Britanie și cei care doresc să se ducă să lucreze acolo, primesc o vieste proastă.

Premierul Theresa May a comandat elaborarea unor măsuri pentru diminuarea imigraţiei în Marea Britanie. Acestea vor cuprinde un sistem de vize, în contextul ieşirii ţării din Uniunea Europeană, conform unui document guvernamental citat de site-ul agenţiei Reuters.

Pentru a elabora toate aceste măsuri, Guvernul conservator al Marii Britanii a creat o echipă specială. Grupul este coordonat de premierul Theresa May, iar din el fac parte alţi 12 oficiali guvernamentali, printre care ministrul de Externe, Boris Johnson, şi David Davis, secretar de stat pentru Brexit. Atât Johnson, cât şi Davis au fost lideri ai grupului politic favorabil ieşirii Marii Britanii din UE.

"Obiectivul este implementarea unor măsuri interne pentru controlul imigraţiei, inclusiv prin instituirea unui eficient sistem punctual de vize şi prin înăsprirea condiţiilor pentru străinii aflaţi pe teritoriul britanic", precizează documentul.

Echipa guvernamentală va avea sarcina de a reduce cu câteva zeci de mii numărul imigranţilor aflaţi în Marea Britanie, anunță Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel