Verdict proces Roșia Montană. Mircea Badea: Dacă s-ar face referendum, eu așa votez

Agerpres
Agerpres

Mircea Badea a comentat subiectul procesului în urma căruia România poate fi amendată, din cauza refuzului de a exploata aur la Roșia Montană.

„Astăzi înțeleg că, totuși, se va da verdictul cu privire la procesul cu Roșia Montană. Iar eu abia aștept! De mult timp aștept verdictul ăsta și sper din tot sufletul, cu tot creierul de fapt, să fie maximul de amendă pentru România. Maximul! Nu știu cât e, 6,7 miliarde? Eu aș rotunji la 7 miliarde. Pentru că România merită, pentru că nu e niciodată interesată de nimic în afară de bere, manele și harneli. Nu avem niciun fel de moleculă de sobrietate. În anumite moment, frățioare, nu e ok să râgâi sau să mă beșesc. Acum e momentul să gândesc un pic și să nu mă hăhăi. Nu există astfel de momente! În istoria recentă a României nu există astfel de momente.

Îmi aduc aminte de anul 2013 ca și cum ar fi fost ieri. Au trecut 11 ani de atunci. Erau niște unii care salvau uniți Roșia Montană. Orice ar însemna asta, bănuiesc că în zilele noastre e salvată și e monument UNESCO. Superb, sunt fan! Și defilau pe străzi câte 10-15 mii, număr care la vremea aia era uriaș. Apoi orice record a fost depășit de alea cu Ordonanța 13, cu elefantul din cameră, cu Werner, cu geaca roșie, toate odioșeniile alea. Apoi ăla cu 10 august, protestul diasporei.

Mă rog, erau unii care băteau cu niște PET-uri goale în asfalt că salvează Roșia Montană. Și în acele zile, țin minte perfect, a început o campanie absolut mizerabilă, pentru că era mincinoasă, pleca de la niște premise false, împotriva Antenei 3, dar și a mea personal. Pe mine durându-mă fix în cot și fiindu-mi direct perpendicular de Roșia Montană. Și dacă se exploata aurul și dacă nu se exploata aurul mă durea pe mine în cot!

Au ieșit în stradă oamenii lui Soros. Povestea este foarte simplă - Soros și cu încă un miliardar, întotdeauna uit cum îl cheamă, se urăsc crâncen și se păruiesc pe unde se prind. Atunci s-au bătut și prin România. Soroș a câștigat, în sensul că l-a blocat pe ăla să exploateze aurul lui pește. Apoi a venit și USR-ul, care de fapt e pe sorginte ONG-ist soroșistă. Dar asta a fost tot, Soros s-a bătut cu un alt miliardar. Nu a fost nimic altceva. Să plătească românii? Să plătească! Că va trebui să plătesc și eu? Plătesc... câte am plătit în viața asta.

Vine domnul Ciolacu, dânsul e mare gânditor. Are idei în cap, cele mai multe dintre ele de sorginte populistă. El zice așa: „Aș zice să organizăm referendum să vedem dacă românii sunt de acord să începem exploatarea aurului de la Roșia Montană. N-am înțeles la ce-i folosește referendumul, nici nu știu dacă o să-l organizeze, dânsul are în fiecare zi idei în cap și le spune. Ei bine, în cazul în care se va organiza acest referendum, eu mă duc. Eu mă duc la referendum și votez. Iar eu votez exact cu Soros”, a precizat Mircea Badea, la emisiunea „În gura presei”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel