Venezuela: Norvegia face demersuri pentru reluarea dialogului dintre putere şi opoziţie

Reprezentanţi ai guvernului norvegian se află în prezent la Caracas în încercarea de a relansa dialogul dintre regimul preşedintelui Nicolas Maduro şi opoziţia din Venezuela, a declarat miercuri liderul opoziţiei Juan Guaido, transmite AFP.

Dialogul a fost suspendat prin decizia din 7 august a preşedintelui Venezuelei, care a anulat participarea delegaţiei oficiale la negocierile din Barbados, mediate de Norvegia. Acesta a fost modul în care Maduro a decis să protesteze faţă de noile sancţiuni impuse guvernului său de SUA, care îl susţin pe preşedintele parlamentului, Juan Guaido.

În opinia executivului aflat sub controlul preşedintelui venezuelean, blocada economică impusă prin aceste ultime sancţiuni a fost 'solicitată şi susţinută' de Guaido. 'Nu a fost fixată o dată' pentru reluarea discuţiilor, 'dar reprezentanţi ai regatului Norvegiei sunt aici' pentru a încerca să relanseze procesul, a declarat Guaido reporterilor la Caracas. Şeful opoziţiei consideră că decizia lui Nicolas Maduro de retragere a delegaţiei guvernamentale ţine de 'rea credinţă' şi că reprezentanţii săi vor reveni 'mai devreme sau mai târziu' la masa negocierilor. Dialogul inter-venezuelean a debutat la Oslo, fiind transferat pe 8 iulie pe insula Barbados din Caraibe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel