Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat joi închiderea totală a frontierei terestre cu Brazilia, cu două zile înainte de data anunţată de opozantul Juan Guaido pentru intrarea ajutorului umanitar în ţară, relatează AFP şi DPA.
'Am decis ca începând de joi, ora 20.00 (00.00 GMT), frontiera terestră cu Brazilia să rămână total închisă până la noi ordine', a declarat şeful statului în cadrul unei reuniuni cu înaltul comandament militar. Guvernul venezuelean încearcă să prevină intrarea în ţară a unor ajutoare umanitare, pe care le consideră un pretext pentru o intervenţie militară americană.
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro s-a alăturat Statelor Unite în promisiunile de ajutor umanitar pentru Venezuela. Un centru de colectare a ajutorului este creat în statul brazilian de frontieră Roraima. Venezuela a închis de asemenea rutele aeriene şi maritime spre Curacao, unde se află un alt centru de ajutor, şi spre alte două insule caraibiene olandeze, Aruba şi Bonaire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News