Vaticanul deschide două morminte pentru a elucida o dispariţie misterioasă din urmă cu 36 de ani

Două morminte dintr-un cimitir german din Cetatea Vaticanului vor fi deschise joi dimineaţa în speranţa de a da de urma Emanuelei Orlandi, fiica unui angajat al Vaticanului, dispărută în mod misterios la Roma acum 36 de ani, relatează AFP.

Emanuela Orlandi, 15 ani, a fost văzută ultima dată pe 22 iunie 1983, pe când pleca de la un curs de muzică din Roma.

Cazul dispariţiei sale, unul dintre cele mai mari mistere din istoria recentă a Vaticanului, nu a încetat niciodată să-i fascineze pe italieni, pe fondul teoriilor conspiraţiei care implică crima organizată şi Vaticanul. 

Anul trecut, o avocată a familiei Orlandi, Laura Sgro, a declarat că a primit o scrisoare anonimă în care se sugera că tânăra ar putea fi îngropată într-un mormânt din Cimitirul Teutonic al Vaticanului.

Cimitirul Teutonic este cea mai veche instituţie catolică germană din Roma şi găzduieşte mormintele catolicilor vorbitori de germană sau flamandă care au trăit în acest oraş.

După primirea scrisorii care indica micul cimitir, familia Emanuelei Orlandi a depus o cerere de verificare a mormântului. Vaticanul a decis să deschidă două morminte unde sunt îngropate două prinţese care au murit în 1836 şi 1840.

Giovanni Arcudi, expert în medicină legală care se ocupă cu examinarea scheletelor, a declarat că joi va putea face o primă verificare a osemintelor pentru a stabili data decesului.

"Putem spune dacă un os are zece ani sau a fost acolo timp de 50 de ani sau 150 de ani", a spus el într-un interviu difuzat de Sfântul Scaun. Cu toate acestea, rezultatul testelor ADN vor fi disponibile abia peste două luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel