Vaslui: Tânără, violată în șanțul de pe marginea drumului

Un tânăr din judeţul Vaslui a fost arestat preventiv, duminică, după ce a atacat o tânără pe stradă, lovind-o cu pumnii şi picioarele, iar apoi a târât-o în şanţul de pe marginea drumului şi a violat-o.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, o tânără în vârstă de 24 de ani a fost atacată, sâmbătă seară, de un tânăr, în timp ce mergea spre casă, în localitatea Zgura, fiind trântită la pământ în mijlocul drumului şi lovită cu pumnii şi picioarele, informează Mediafax.

Ulterior, susţin anchetatorii, tânărul de 23 de ani a forţat-o să întreţină relaţii sexuale, împotriva voinţei sale, târând-o până în şanţul de pe marginea drumului.

"Victima a început să strige după ajutor, fiind auzită de mai mulţi localnici din zonă, care au intervenit pentru a o salva. Tânărul a reuşit să fugă, însă a fost găsit ulterior de către poliţişti şi dus la sediul Poliţiei Municipale Huşi pentru audieri", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Tânăra a depus plângere la postul comunal de Poliţie, care a dispus şi efectuarea unei expertizare medico-legale, iar în urma examinării, s-a constatat că ea a fost violată.

În consecinţă, tânărul a fost prezentat la Parchet şi ulterior la Judecătoria Huşi, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru viol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel