Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, cea mai mare unitate sanitară din judeţ, a rămas, de luni, fără medic oncolog, după ce doctoriţa Cristina Pârău şi-a înaintat demisia, alegând să activeze în mediul privat.
'În momentul de faţă, cazurile oncologice care nu necesită chimioterapie vor fi rezolvate în celelalte secţii ale spitalului, iar pentru pacienţii care au nevoie de chimioterapie rămâne să vedem cum vom rezolva problema. Situaţia este disperată, întrucât marea majoritate a rezidenţilor de oncologie au optat pentru sistemul privat sau pentru spitale din străinătate. Reţeaua de oncologie este deficitară în momentul de faţă, iar ofertele pe care le face sistemul de stat nu sunt suficiente pentru a avea medici oncologi', a declarat directorul medical al SJU Vaslui, dr. Lelia Croitoru.
Odată cu plecarea medicului, Secţia Oncologie a fost închisă, iar asistentele medicale şi infirmierele redistribuite în alte secţii. În Ambulatoriul de Specialitate al spitalului există un medic oncolog care lucrează cu jumătate de normă, din cauză că are nişte probleme medicale. Acesta a preluat o parte dintre pacienţii care primesc tratament prin Programul Naţional de Oncologie, dar doctorul nu poate face faţă tuturor solicitărilor.
'Nu ştiu ce şanse sunt mai departe pentru rezolvarea acestei situaţii a bolnavilor de cancer. Trebuia să primesc citostaticul pe data de 11 ianuarie. Am fost anunţat telefonic de faptul că, din nu ştiu ce motive, s-a întârziat aprovizionarea cu citostatice. Am înţeles că trebuie să ajungă medicamentul în ţară, urmând să mi se administreze pe data de 22 ianuarie, dar fiindcă medicul oncolog din spital şi-a dat demisia, medicamentul nu va putea fi scos din farmacie şi administrat bolnavilor. Pentru noi, bolnavii de cancer, zilele, orele sunt foarte importante, orice clipă contează în evoluţia bolii. Pentru cei din sistem noi suntem nişte coduri numerice personale, nu nişte oameni', a declarat un bolnav de cancer.
Pentru a rezolva problema, conducerea spitalului a luat legătura cu Institutul Oncologic din Iaşi, prezentând situaţia gravă a pacienţilor bolnavi de cancer din judeţ. Potrivit dr. Lelia Croitoru, este în curs de negociere un contract de colaborare, în aşa fel încât măcar o dată sau de două ori pe săptămână un medic din Iaşi să vină la Vaslui pentru a rezolva cazurile de chimioterapie, însă nu se ştie încă dacă vreun medic din Iaşi va accepta să vină la Vaslui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News