Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr din comuna Oşeşti, acuzat că a intrat înarmat cu un cuţit într-o şcoală din comună, unde a ameninţat o elevă, pe mama acesteia şi pe o profesoară şi a rănit minora cu cuţitul în zona mâinilor.
Bărbatul în vârstă de 24 de ani a avut în trecut o relaţie cu eleva, cu acordul familiei acesteia, minora locuind chiar o perioadă în casa acestuia. Între timp, părinţii fetei s-au opus relaţiei şi, la recomandarea lucrătorilor sociali, au luat fata înapoi acasă, în ciuda opoziţiei tânărului.
În cursul zilei de joi, 29 martie, bărbatul a mers la şcoală după fată. Potrivit anchetatorilor, el a căutat eleva în incinta unităţii şcolare, dar nu a găsit-o, deoarece aceasta fusese ascunsă în cancelarie de un cadru didactic, a părăsit şcoala, după care a revenit.
IPJ Vaslui, comunicat
'În fapt, bărbatul s-a deplasat în data de 29 martie la o unitate şcolară din comuna Oşeşti, unde minora se afla la cursuri. Acesta a pătruns în unitatea şcolară având un cuţit asupra lui şi a ameninţat cu acte de violenţă minora, precum şi pe mama acesteia şi un cadru didactic. De asemenea, acesta i-a provocat minorei leziuni la mâna stângă. Ulterior, folosindu-se de ameninţări a determinat minora să îl însoţească prin pădure, spre satul Pădureni, comuna Oşeşti. Cei doi au fost găsiţi de poliţişti la domiciliul unei rude a bărbatului. Minora a fost internată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar bărbatul ridicat de poliţişti şi reţinut', se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Vaslui.
Lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare, loviri sau alte violenţe şi port fără drept de obiecte periculoase
Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare, loviri sau alte violenţe şi port fără drept de obiecte periculoase. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului. Bărbatul mai este cercetat într-un dosar pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. Direcţia pentru Protecţia Copilului va demara verificări în acest caz, pentru a stabili dacă sunt necesare anumite măsuri în cazul minorei de 14 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu