Vaslui: Intervenţie a pompierilor în comuna Pogana, unde există risc de inundaţii

Pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui intervin, miercuri, în comuna Pogana, unde este aşteptată o viitură care pune în pericol mai multe locuinţe, în zonă urmând să fie făcut un dig din saci cu nisip, au informat reprezentanţii instituţiei.

Pompierii sunt sprijiniţi de forţe puse la dispoziţie de Primăria comunei Pogana, iar la faţa locului sunt prezenţi alături de autorităţile locale, prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica şi inspectorul-şef al ISU Vaslui, col. Gheorghe Blagoci. 'În cursul după-amiezii o viitură de pe râul Tutova va ajunge în comuna Pogana. Pompierii intervin în zonă; sunt încărcaţi aproximativ 400 saci cu nisip pentru a proteja patru case şi şase curţi de apa care a inundat deja aproximativ 350 metri liniari din drumul care face legătura între satele Bogeşti şi Pogana', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit acestuia, reprezentanţii ISU Vaslui au intervenit în ultimele 48 de ore pentru evacuarea apei din 80 de curţi în localităţile Valea Mare, Negreşti, Dumeştii Noi, Bârlad, Brodoc, Murgeni, Schineni şi Cârja şi pentru scoaterea apei din 13 case inundate în localităţile: Bârlad, Cârja, Brodoc, Dumeşti, Zorleni şi Pogana. Un număr de şase autoturisme au fost scoase din aluviunile aduse pe şosele, pe DJ 283 Perieni - Pogana, în localitatea Brodoc şi pe DE 581. De asemenea, s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o fermă, în localitatea Cârja, pentru eliberarea carosabilului de aluviuni pe DJ 244 I şi 242 C, iar pompierii au participat la două misiuni de recunoaştere şi supraveghere în punctele sensibile ale râurilor Bârlad şi Tutova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel