EXCLUSIV  Vasile Dîncu vorbește despre "visul oricărui ministru al Apărării": E ce mi-am propus

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre unul dintre planurile pe care le are în mandatul său, privitor la industria din România. 

Dacia a livrat un lot de 74 de vehicule Duster către Ministerul Apărării Naționale, mașinile fiind destinate misiunilor de Poliție Militară, precum şi participării personalului MAPN la exerciții şi activități de instruire. Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a vorbit despre acest program, dar şi despre planurile pe care le are la Ministerul Apărării, într-un interviu acordat DC News.

"Este un lucru foarte bun şi mă bucur să observ că putem şi noi să producem. Dincolo de industria de apărare, în mandatul meu mi-am propus un lucru care mi se pare foarte important, să revigorăm cât putem industria de apărare, atât în partea ei să spunem de proprietate publică, dar şi cea privată.

De asemenea, aş vrea să transformăm nevoile armatei, să încercăm să transformăm toată economia noastră, ceea ce avem noi mai bun, în furnizor pentru armata română şi pentru politica noastră de apărare.

Visul oricărui ministru al Apărării, până la urmă, ar fi ca societatea să ajungă la un asemenea nivel încât la un moment dat să putem furniza pentru nevoile de apărare undeva peste 90% din nevoile pe care armata le are în acest moment", a declarat Vasile Dîncu.  

VIDEO: 

Youtube video image

Dacia a livrat un lot de 74 de vehicule Duster către Ministerul Apărării Naționale

Este vorba de vehicule 4x4, cu motorizare Blue dCi 115CP, beneficiind de o schemă de culori de tip mozaic, aplicată pe toată suprafața caroseriei, printr-un proces tehnologic desfășurat integral în uzină – o premieră ca procedeu de vopsire industrial.

În plus, vehiculele au fost adaptate special pentru a răspunde exigențelor unor misiuni desfășurate în cele mai dificile condiții, cu elemente de protecție şi cu dotări specifice.

Ceremonia de predare a vehiculelor a avut loc la sediul Brigăzii 122 Logistice „Muntenia” din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, în prezența lui Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naţionale şi a lui Mihai Bordeanu, Director General Automobile Dacia.

„Pentru noi, colaborarea cu MAPN reprezintă cea mai importantă confirmare a atributelor de robustețe şi fiabilitate ale modelului Duster. Sper că militarii care vor utiliza noile vehicule vor descoperi în acestea tovarășe de drum de încredere în misiunile pe care le vor îndeplini - indiferent de anotimp şi de starea șoselelor - în cele mai dificile situații!”, a declarat Mihai Bordeanu, director general Dacia.

În perioada 2015-2021, Dacia a livrat Ministerului Apărării Naționale un număr de 886 vehicule Duster, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel